Dreptul la apă curată şi aer pur, înscrise în Constituţia statului New York. Aproape 30% din oameni s-au declarat împotriva propunerii

Dreptul la apă curată şi aer pur, înscrise în Constituţia statului New York. Aproape 30% din oameni s-au declarat împotriva propunerii

„Orice persoană are dreptul la un aer curat şi la o apă pură, precum şi la un mediu înconjurător sănătos” este articolul care va fi inclus în textul de lege fundamental din New York, care are aproximativ 20 de milioane de locuitori şi ocupă locul al patrulea în clasamentul celor mai populate state federale americane.

După numărătoarea voturilor exprimate în peste 99% dintre districte, opiniile favorabile acestei propuneri legislative au însumat miercuri 60,8% din totalul sufragiilor (27% au fost voturi „împotrivă” şi 11,7% buletine de vot necompletate), iar partizanii săi au revendicat victoria în acest referendum.Alte Articole

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Sute de adepţi QAnon s-au adunat în Dallas, la locul asasinării …Grecia verifică certificate verzi emise în România şi Bulgaria …

În pofida unei slabe participări (3,1 milioane de votanţi din 12,3 milioane de persoane înscrise pe buletinele de vot), asociaţiile care militează pentru protejarea mediului au văzut în această victorie un pas important făcut în direcţia corectă, în marja Conferinţei ONU pentru schimbările climatice (COP26).

Citeşte şi Toţi românii trebuie să ştie asta. Iată cât de des trebuie să bei apă ca să te menţii sănătos

„O apă curată şi un aer pur nu sunt drepturi de la sine dobândite. Pentru prea mult timp, comunităţile noastre cele mai vulnerabile au fost victime ale nivelurilor crescute de poluare a aerului şi de contaminare a apei„, a declarat preşedinta Ligii alegătorilor ecologişti din New York, Julie Tighe.

Anumite întrebări continuă să existe în privinţa caracterului constrângător al acestui drept, iar cei care au votat „împotrivă” au vorbit despre un risc sporit de „inflaţie” a proceselor care ar putea să încetinească proiectele economice.

„Tribunalele vor avea mult de muncă pentru a stabili ceea ce vor să spună aceste drepturi cu exactitate„, a declarat Peter Bauer, directorul asociaţiei Protect Adirondacks, numele unui imens parc din nordul statului New York, salutând totodată obţinerea unui progres.

Statul New York se întinde spre nord, dincolo de metropola omonimă, până la graniţa cu Canada şi conţine vaste zone naturale, precum cele din regiunea Munţilor Adirondacks.

Citeşte şi Băutura-minune care te ajută să pierzi IMEDIAT în greutate. Curăţă ficatul şi resetează metabolismul

Înscrierea drepturilor asociate mediului înconjurător în texte de lege fundamentale a devenit de acum o chestiune recurentă în numeroase ţări. În Franţa, proiectul ce viza înscrierea în primul articol al Constituţiei garantarea „conservării mediului şi a diversităţii biologice, precum şi a luptei împotriva dereglărilor climatice” a fost abandonat de guvern la începutul lunii iulie, din cauza lipsei de consens în Parlament.

Potrivit site-ului american Ballotpedia, Pennsylvania a fost primul stat american care a înscris dispoziţii privind protejarea mediului în Constituţia sa în anul 1971, înaintea altor cinci state federale americane (Hawaii, Illinois, Massachusetts, Montana şi Rhode Island).

Citește și…

ULTIMĂ ORĂ! Klaus Iohannis, decizia despre vacanța elevilor!

Smiley a spus de ce nu se căsătorește cu Gina Pistol: Sunt neatent…

Sursa: RomaniaTV