Turcii au inventat dieta de supravieţure, ca să suporte criza în care s-a adâncit ţara. Omul lui Erdogan îi îndeamnă să devină vegetarieni

Turcii au inventat dieta de supravieţure, ca să suporte criza în care s-a adâncit ţara. Omul lui Erdogan îi îndeamnă să devină vegetarieni

„În condiţii normale, dacă mâncăm două kilograme de carne pe lună, acum ar trebui să mâncăm o jumătate de kilogram. Să cumpărăm două roşii, în loc de două kilograme. Folosirea legumelor de prim sezon în zilele de iarnă nu este, oricum, foarte benefică pentru sănătate„, acesta este mesajul parlamentarului din partidul lui Erdogan, dieteticianul Zülfü Demirbağ.

Pe de altă parte, spre consternarea alegătorilor, deputatul de Erzurum a mai spus că marile cozi de la benzinării, existente zilele acestea în Turcia, nu țin de iminenţa creștere a prețurilor la combustibili, ci de abundența vehiculelor.Alte Articole

Cornel Palade a recunoscut motivul rupturii de Romică Țociu. …

Celebra „Fată Afgană”, ai cărei ochi au fascinat …Capitala mondială a vaccinării. Oraşul Sao Paulo, de 12 milioane …

AKP Milletvekili Zülfü Demirbağ’dan ekonomik krize çözüm:

„Normal şartlarda ayda iki kilo et yiyorsak yarım kilo yeriz. Domatesi iki kilo yerine iki tane alırız. Kış günü turfanda sebzeleri kullanmak zaten sağlığa da çok faydalı değil.” pic.twitter.com/biCXSAiJ0X

— Aykırı (@aykiricomtr) November 23, 2021

Lira turcească s-a depreciat miercuri cu 3%, afectată de îngrijorările cu privire la explozia inflaţiei şi consecinţele asupra economiei, după o prăbuşire de 15% înregistrată marţi ca urmare a declaraţiilor preşedintelui Tayyip Erdogan, care a salutat recentele decizii ale Băncii Centrale privind reducerea dobânzii de bază.

Citeşte şi Momentul teribil în care o clădire cu două etaje s-a prăbuşit marţi seara, în Turcia. Zeci de persoane prinse sub dărâmături VIDEO

În acest context, turcii care încercau miercuri să cumpere online telefoane iPhone şi alte produse electronice au primit mesaje de eroare, inclusiv de pe site-ul local al Apple, la o zi după ce o depreciere istorică cu 15% a lirei a provocat un haos al preţurilor.

Prăbuşirea monedei turceşti creează discounturi semnificative pentru produsele în lire, comparativ cu preţurile din alte ţări, iar comercianţii au probleme în a ţine pasul cu ajustările de preţuri pe fondul haosului de pe piaţă.

În aceste condiţii, site-ul web din Turcia al Apple a oprit vânzările pentru majoritatea produselor, afişând mesajul „Temporar indisponibil”. Potrivit Reuters, preţurile locale la telefoane şi computere sunt cu aproximativ 10% mai mici decât preţurile din SUA, ca urmare a deprecierii bruşte a lirei.

Citeşte şi Explozie pe piaţa gazelor naturale. Preţul s-a dublat la nivel mondial din cauza cererii. Cea mai mare creștere a exporturilor a fost către Turcia și România

Citește și…

ȘOC TOTAL: S-a anunțat DEMISIA LUI NICOLAE CIUCĂ! Anunțul venit chiar acum! ESTE CUTREMUR TOTAL

Benone Sinulescu și-a făcut testamentul încă din… Iată cine va moșteni întreaga avere: „Avem familii mari”

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Sursa: RomaniaTV