MasterClass online de analiza textului, la FIST 2021!

MasterClass online de analiza textului, la FIST 2021!

MasterClass online la FIST 2021!Asociația Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB, Universtitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), și Teatrul Metropolis organizează, în perioada 2-4 decembrie 2021, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Internaţional al Școlilor de Teatru (FIST).

După o pauză de un an, FIST revine într-o ediție micro organizată în mod excepțional. Din programul celei de-a VII-a ediții fac parte două spectacole ale UNATC – „Unchiul Vania” de A.P. Cehov și „Sindromul RODOMONTE” de Mihai-Gruia Sandu – și MasterClass-ul sustinut de Andreas Manolikakis, director al Departamentului de Regie și profesor de regie și actorie la celebra Actors Studio Drama School din New York.Alte Articole

Ce simptome au pacienţii infectaţi cu varianta Omicron. Medic: …

Ce meserie are iubita lui Florin Ristei: „Câștigă în …Caii lui Nuţu Cămătaru. Imagini cu interlopul în timp ce …

Pe parcursul prodigioasei sale cariere pedagogice, Andreas Manolikakis a predat cursuri despre Stanislavski, Vakhtangov și „Method Acting and Directing” la Actors Studio.

„După un hiatus de un an și jumătate, revenim în luna decembrie cu o ediție simbolică, pentru a marca existența și esența construcției care stă la baza acestui festival, care este schimbul de informație, diversitatea și nu în ultimul rând, bucuria de a fi înpreună și de a împărtăși un sentiment. Deși motto-ul nostru rămâne „Emotion in motion. Lumea se mișcă prin emoție.” , ne schimbăm, sau mai bine spus, ne adaptăm o dată cu schimbarea și încercăm să oferim ce este mai bun din ambele „lumi” – cea digitală și reală prin două proaspete producții UNATC și un masterclass online susținut de Andreas Manolikakis, personalitate a cărei carieră se împletește aproape in mod exclusiv cu celebrul Actors Studio din New York și care a fost prezent pentru prima oară în București pentru un atelier foarte îndrăgit de studenți la editia anterioară a festivalului nostru. Îi mulțumesc pentru generozitate și sper ca și la atelierul de anul acesta sa participe cât mai mulți studenți de la toate universitățile de profil din țară. Și mulțumesc în mod special organizatorilor și partenerilor noștri, Primăria Capitalei prin ARCUB, UNATC și Teatrul Tineretului Metropolis pentru suportul necondiționat, pentru continuitate, pentru că după un an plin de incertitudini, navigăm în continuare impreună, spre ape liniștite.” spune Catinca Maria Nistor, managerul Festivalului.

Joi, 2 decembrie, ora 19.00, la Teatrul Metropolis, este programat spectacolul „Sindromul RODOMONTE”, scris și regizat de Mihai-Gruia Sandu, asistent regie: Ioana Rufu, coregrafia: Mariana Gavriciuc, scenografie: Andreea Burlacu & Maria Panăr, pegătirea muzicală: Maria Ciutăș, măști: Stefano Perocco di Meduna.

Distribuția: Ana Baciu, Andrei Ionescu, Armand Crișan, Aurelian Culea, Bianca Andrieș, Diana Dănilă, Francesca Füiöp, Gabriel Hrițcu, Ioana Brumar, Mădălina Borș

„Este foarte ușor să montezi sau să joci într-o piesă care are textul scris dinainte.

Când însă nu există niciun text, lucrurile devin mai complicate pentru că este nevoie de niște actori excepționali, foarte talentați, care să și joace, să și danseze, să și regizeze și să scrie propriul text.

Exact așa cum făceau și marii maeștri ai Commediei dell’ Arte, în vremea fabuloasei renașteri italiene.

Ce se întâmplă în piesă? Nimeni nu poate ști, pentru că subiectul apare pe măsură ce piesa se joacă.

Chiar e nevoie de un subiect pentru o piesă? Lăsați prejudecățile acasă și veniți la teatru.”

Semnează: RODOMONTE

Vineri, 3 decembrie, ora 18.00, va avea loc pe platforma Zoom, workshop-ul online Script Analysis susținut de Andreas Manolikakis.

„În cadrul acestui MasterClass vom examina rolul analizei textului în munca noastră de actori, regizori, dramaturgi, traducători, scenografi, profesori și critici de teatru. Analiza textului reprezintă fundamentul muncii noastre.

Printr-o analiză profundă a acestuia putem  înțelege trecerea de la o scenă la alta, dezvoltarea fiecărui aspect al poveștii și al personajelor. Acest proces are rolul de a ne trezi imaginația, sensibilitatea, logica, asociațiile personale; ne stimulează creativitatea și ne ajută să facem cele mai potrivite alegeri.”

MasterClass-ul se adresează studenților actori, regizori și teatrologi interesați de analiza aprofundată a textului dramatic.

Înscrierile se fac trimițând CV-ul la adresa [email protected] până joi, 2 decembrie, ora 17.00. Participanții vor primi pe mail link-ul pe care va avea loc workshop-ul. Accesul este gratuit.

 

Sâmbătă, 4 decembrie, ora, 19.00, la Teatrul Metropolis, se joacă spectacolul „Unchiul Vania” de A.P. Cehov, regia: Tania Filip, asistenți regie: Alexa Tofan, Andreea Alexandrescu, scenografia: Sarah Gîtlan.

Din distribuție fac parte actorii: Alexandru Moldovan/Ciprian Chiricheș. (Unchiul Vania)

Irina Noapteș/Monica Odagiu (Elena Andreevna), Alexandra Răduță/Ana-Maria Guran (Sonia), Florin Aioane/Vlad Brumaru (Mihail Lvovici Astrov), Adelina Toma/Teodora Calagiu (Marina), Claudia Ene (Maria Vasilievna Voinițkaia), Dorin Enache/Vlad Brumaru (Serebreakov), Cătălin Bucur/Carol Ionescul (Ilia Ilici Teleghin).

„Unchiul Vania” spune povestea unor oameni obișnuiți, care ajung eroii propriilor drame. Aflat mereu la granița dintre râs și plâns, spectacolul propune o incursiune în viața unor personaje care și-au ratat viețile, și-au irosit tinerețile sau care nu și-au dus la împlinire visele și iubirile. Măcinați de întrebări legate de rostul și sensul vieții, personajele din „Unchiul Vania” își găsesc alinarea în muncă, în cărți și beție. Drama vieții devine comică și absurdă montarea absolvenților UNATC.

 

O ediție scurtă și intensă a Festivalului Internaţional al Școlilor de Teatru 2021, un eveniment care aduce în prim plan și pune în valoare activitatea școlilor de teatru din România și din străinătate.

 

Citește și…

Doliu în lumea filmului din România. S-a stins fulgerător la doar 42 de ani …

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Sursa: RomaniaTV