Elicopter prăbuşit după un exerciţiu de antrenament: 14 morţi

Elicopter prăbuşit după un exerciţiu de antrenament: 14 morţi

Elicopter prăbuşit în Azerbaidjan. Aproape toate victimele sunt militari, se precizează într-un comunicat, adăugând că două persoane au supravieţuit şi sunt rănite.

Anthony Blinken, șeful diplomației SUA, a mers la granița Rusiei și a trimis ameninţări către Moscova: „Orice nouă agresiune împotriva Ucrainei va conduce la un răspuns serios”

Aparatul „s-a prăbuşit astăzi în jurul orei 10.40 locale (6.40 GMT) pe aerodromul Garakheibat din regiunea Khizi, în timpul unui zbor de antrenament”, au declarat serviciul de grăniceri şi parchetul general azer într-un comunicat comun.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia …

Cutremur cu magnitudine 4.4. S-a simţit şi în capitalăDouă ţări europene anunţă amenzi de la 100 la 7.200 de euro …

S-a deschis o anchetă pentru a se afla de ce s-a prăbuşit aparatul, potrivit aceloraşi surse, citate de AFP și Agerpres.

Incidentul are loc la două săptămâni după ciocniri mortale între Armenia şi Azerbaidjan care ameninţau să deraieze încetarea focului ce a pus capăt unui război între cele două ţări anul trecut, care a făcut peste 6.500 de morţi.

UE interzice Crăciunul. Documentul care recomandă evitarea folosirii acestui cuvânt în Europa, dar şi a termenilor „muncitor” sau „poliţist”

Ultimele lupte, care au făcut şase morţi de partea armeană şi şapte în Azerbaidjan, au încetat după o mediere a Rusiei.

Erevanul şi Baku îşi dispută de zeci de ani controlul asupra enclavei Nagorno-Karabah. Populată în principal de armeni, această regiune muntoasă, susţinută de Erevan, a făcut secesiune faţă de Azerbaidjan odată cu căderea URSS, conducând la un prim război în anii 1990 ce a provocat moartea a 30.000 de persoane, aminteşte AFP.

Citește și…

PROFEȚIE CUMPLITĂ ÎN ROMÂNIA! Anunțul venit chiar acum: TOATĂ VIAȚA AȘA VOM FACE

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Sursa: RomaniaTV