Premierul Ciucă nu mai acceptă întârzieri la lucrările de infrastructură

Premierul Ciucă nu mai acceptă întârzieri la lucrările de infrastructură

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că au fost întârzieri, de-a lungul timpului, la lucrările pentru proiectele de infrastructură mare, iar Guvernul nu va mai accepta astfel de întârzieri care au adus România în stadiul în care nu poate fi asigurată infrastructura necesară economiei şi cetăţenilor.

Premierul Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre certificatul verde COVID-19 la locul de muncă

„La sfârşitul anului va fi dat în folosinţă acest tronson de drum. Cred că e important de menţionat că era planificat ca finalizarea să fie în luna aprilie anul viitor. Ca atare, am vrut să vedem cu ochii noştri, să vedem că se întâmplă, că este adevărat. Am primit garanţii că va fi deschis traficul pe această porţiune de drum, pe patru benzi, ceea ce este foarte bine pentru intrarea în România pe la acest punct de trecere de frontieră care de fiecare dată ne aducem aminte că a constituit o problemă şi au fost momente în care fie că s-a trecut în partea cealaltă a Dunării, fie când a fost vorba de intrarea în ţară”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi la vizita pe şantierul drumului care va face legătura cu Podul Prieteniei, Giurgiu – Ruse.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, e vorba despre Camelia …

Premierul Nicolae Ciucă, anunţ de ultimă oră despre certificatul …Nicușor Dan, numit de TSD ”Grinch-ul Capitalei”: Primarul …

Premierul Nicolae Ciucă face promisiuni românilor de la orașe cu sistem centralizat de încălzire: Vom distribui bani în foarte scurt timp

Chestionat dacă e mulţumit de modul în care se desfăşoară lucrările la proiectele de infrastructură mare, premierul a răspuns: „Suntem aici astăzi pentru că acesta este unul dintre motivele pentru care vrem să vedem şi să ne convingem că proiectele de infrastructură mare au ritm şi pot să se deruleze şi să se încadreze în plan, aşa cum au fost asumate la semnarea contractelor”.

„Ca atare, nu putem spune că suntem mulţumiţi. În schimb, putem spune că suntem decişi să vedem stadiul în care s-a ajuns cu fiecare proiect în parte. Eu consider că este normal ca odată ce asigurăm toate cele necesare, resursa financiară, şi constructorul să se ocupe. Să nu mai avem aceste întârzieri. Nu este vorba de o decizie, ci este un lucru pe care noi vrem să îl punem în practică, fără a mai accepta toate aceste întârzieri care ne-au adus în stadiul în care nu putem să asigurăm infrastructura necesară atât economiei, cât şi oamenilor”, a completat şeful Executivului.

Citește și…

PROFEȚIE CUMPLITĂ ÎN ROMÂNIA! Anunțul venit chiar acum: TOATĂ VIAȚA AȘA VOM FACE

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Sursa: RomaniaTV