Benzina şi motorina se scumpesc de la 1 ianuarie 2022. Decizia Guvernului care duce la o creştere în lanţ a preţurilor

Benzina şi motorina se scumpesc de la 1 ianuarie 2022. Decizia Guvernului care duce la o creştere în lanţ a preţurilor

Benzina şi motorina se scumpesc de la 1 ianuarie 2022, în condiţiile în care accizele la carburanți se ajustează la începutul fiecărui an, conform prevederilor legale.

„Nivelul accizelor aplicabil de la data de 1 ianuarie a fiecărui an este nivelul prevăzut în anexa nr. 1, actualizat cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie. Nivelul accizelor actualizat se publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, de regulă până la data de 20 octombrie, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a fiecărui an”, este prevederea din Codul Fiscal care face referire la ajustare.Alte Articole

Vestea tristă a dimineții. Din păcate, Alexandru Arșinel…

INS anunţă o creştere nesperată a PIB-ului, comparativ cu …Ce, cum şi cât, un ghid al agronutrienţilor şi oferte de …

Potrivit Economica.net, în anexa respectivă este trecută valoarea accizelor începând cu anul 2017, dar mai important pentru momentul actual este că Ministerul Finanțelor a actualizat deja, și publicat pe site, nivelul accizelor la carburanți, valabil de la 1 ianuarie 2022.

Citeşte şi: INS anunţă o creştere nesperată a PIB-ului, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut

Benzina şi motorina se scumpesc de la 1 ianuarie 2022. Care sunt accizele

Noile niveluri sunt de 1.892 de lei pentru 1.000 de litri de benzină fără plumb și de 1.734 de lei pentru 1.000 de litri de motorină.

Nivelul la care se plătesc acum accizele sunt de de 1.827 de lei pentru 1.000 de litri de benzină fără plumb și de 1.674 de lei pentru 1.000 de litri de motorină.

Cât vor costa benzina şi motorina după scumpiri

Astfel, avem o creștere de acciză de 65 de lei la 1.000 de litri de benzină, adică o creștere de 6,5 bani pe litru. Deci, cu TVA cu tot, consumatorii români vor plăti mai mult cu peste 7 bani pe litrul de benzină, de la 1 ianuarie.

La motorină, avem o creștere de acciză de 60 lei la 1.000 de litri, adică adică o creștere de 6 bani pe litru. Așadar, cu TVA, consumatorii români vor plăti mai mult tot cu circa 7 bani pe litrul de benzină, de la 1 ianuarie.

Consumul de carburanți auto a crescut semnificativ în România, în acest an și este estimat să depășească nivelurile dinaintea pandemiei. Petrom, liderul pieței, a raportat o creștere a vânzărilor retail, după primele trei trimestre, de peste 10% față de 2020. Rompetrol a anunțat o creștere a vânzărilor prin stații de 19%, în aceeași perioadă de raportare.

Citește şi: Boala de sezon care bagă spaima în români. Doctorul Virgil Musta atrage atenția asupra acestor simptome!

Citește și…

ULTIMA ORA! Certificatul verde este obligatoriu de azi! Se cere în autobuz şi metrou. Iată unde s-a luat această decizie…

Anamaria Prodan dă cărțile pe față. Impresara, mesaj dur …

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Sursa: RomaniaTV