Klaus Iohannis: „Doar printr-o responsabilitate asumată la nivel individual putem depăşi această perioadă”

Klaus Iohannis: „Doar printr-o responsabilitate asumată la nivel individual putem depăşi această perioadă”

„Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la data de 10 decembrie 1948 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, reprezintă un reper major în istoria umanităţii. Acest angajament global a stabilit pentru prima dată standarde comune de promovare şi protecţie a drepturilor omului la nivel internaţional. Recunoaşterea demnităţii umane, a drepturilor inalienabile şi a importanţei acestora reprezintă fundamentul libertăţii, justiţiei şi păcii între popoarele lumii. Cea de-a doua conflagraţie mondială a arătat că, fără mecanisme universale  clare de protecţie, fără reguli agreate la nivel internaţional, drepturile omului sunt vulnerabile, iar libertatea poate fi strivită în faţa tiraniei. Consacrarea drepturilor şi libertăţilor în legi fundamentale şi în numeroase tratate internaţionale dă substanţă acestui ideal, al protecţiei universale a drepturilor omului. Sunt eforturi permanente, o continuă dedicare pentru a face lumea un loc mai bun, în care demnitatea umană şi libertăţile cetăţenilor să fie promovate, respectate, înţelese”, spune şeful statului în mesaj, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

El arată că, în ultimul an, marcat profund de pandemia de COVID-19, subiectul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor s-a aflat mai mult decât oricând pe buzele tuturor, pe agenda publică, în atenţia decidenţilor politici, a instanţelor de judecată, a fiecărui cetăţean, iar în această nouă realitate, statele au fost puse în situaţia de a găsi abordări echilibrate.Alte Articole

Nicoleta Luciu: ,,Îmi era foarte frică de el. Dacă nu era …

Victor Ciorbea a făcut prima beţie la 4 ani: „Bunicul …EXCLUSIV Victor Ponta, adevărul despre noile restricţii impuse …

Citeşte şi: Nicolae Ciucă anunţă deciziile de ultimă oră ale Guvernului. Bani pentru fermieri şi pentru primari

„Protecţia sănătăţii publice, a dreptului la viaţă, la integritate fizică, protejarea concomitentă a tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi nu sunt deziderate facil de atins, mai ales când de acestea depind coeziunea socială, încrederea în instituţii, eficacitatea acţiunii statului. Nu este niciodată uşor pentru decidenţi să adopte măsuri care restrâng exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale, chiar dacă acestea urmăresc scopuri legitime, sunt prevăzute de lege, sunt temporare şi proporţionale. Tocmai de aceea, doar printr-o responsabilitate asumată la nivel individual, putem depăşi această perioadă şi putem să ne bucurăm cu toţii din nou de exerciţiul deplin al drepturilor şi libertăţilor noastre fundamentale, fiind, totodată, conştienţi şi de îndatoririle care decurg din statutul nostru de cetăţeni ai României. Idealurile consacrate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prind viaţă în realitatea noastră cotidiană odată cu valorile pe care ni le asumăm şi pe care le promovăm, cu atitudinile şi comportamentele noastre, în deplin respect faţă de demnitatea umană. Pentru a trăi armonios în societate, este nevoie de echilibru, iar această zi este un bun prilej de a ne cunoaşte mai bine drepturile, libertăţile, dar şi îndatoririle, de a reflecta asupra lor şi de a face tot ce stă în putinţa noastră pentru ca drepturile celorlalţi să fie respectate şi protejate”, mai afirmă preşedintele Iohannis.

Citeşte şi: Diana Şoşoacă, portretizată în presa din Italia: „Senator antivaccinare, cu masca lui Hannibal Lecter în Parlament”

Citește și…

Ce trebuie să facă șoferii cu mașini mai vechi de opt ani. Autoritățile nu mai dau înapoi…

Polițiștii italieni s-au apropiat de această prostituată. Ce le-a zis tânăra, în limba română: „Am 25 de ani și…”

Urmarește RomaniaTV.net și pe Google News

Sursa: RomaniaTV