Externe

Boris Johnson avertizează China: Nu-i vom abandona pe locuitorii din Hong Kong

loading...

“Hong Kong este un succes pentru că oamenii săi sunt liberi. Dacă China va continua, asta va fi în conflict direct cu obligațiile din declarația comună, un tratat cu efecte juridice, înregistrat la Națiunile Unite”, scrie Johnson într-un material în ziarul The Times.

Reacția premierului vine în contextul în care parlamentului chinez a aprobat săptămâna trecută o decizie de creare a legislaţiei pentru Hong Kong cu scopul declarat de a combate nesupunerea, secesiunea, terorismul şi interferenţele străine. 

Citeşte şi: Boris Johnson interzice britanicilor relaţiile intime între persoane care nu au acelaşi domiciliu

“Mulți oameni din Hong Kong se tem că modul lor de viață, pe care China s-a angajat să-l păstreze, este amenințat. Dacă China continuă să le justifice teama, atunci noi, britanicii, nu vom putea, cu conștiința împăcată, să ridicăm din umeri și să-i abandonăm. În schimb, ne vom onora obligațiile și le vom oferi o alternativă”, spune premierul Regatului Unit.

De asemenea, premierul a repetat şi angajamentul de a oferi deţinătorilor de paşapoarte Naţionale Britanice Străine din Hong Kong o procedură de obţinere a cetăţeniei britanice, fapt ce le va permite acestora să se stabilească în Regatul Unit. Aceasta a adăugat faptul că există aproximativ 350.000 de deținători de pașapoarte BNO în Hong Kong, iar alte 2,5 milioane sunt eligibili pentru a le obține, a adăugat Johnson.

Sursa: RomaniaTV