Externe

Japonia a decis să ridice, în anumite condiţii, restricţiile de acces pentru rezidenţii străini

loading...

Aproape 90.000 de rezidenţi străini din Japonia, între care angajaţi ai unor marii companii, studenţi sau stagiari, sunt în prezent blocaţi în afara arhipelagului, care interzice accesul pe teritoriul său pentru persoanele din peste 100 de ţări din cauza pandemiei. Începând de miercurea viitoare, vor avea permisiunea să revină în Japonia acei rezidenţi străini care au părăsit arhipelagul înainte ca ţările lor de destinaţie să fie vizate de această interdicţie de acces, conform unui comunicat transmis miercuri seară de minister, scrie Agerpres.

Persoanele eligibile trebuie să obţină în prealabil o atestare oferită de autorităţile consulare ale Japoniei în ţara unde ele se află în prezent. Ele vor trebui să prezinte, printre altele, un test PCR negativ pentru COVID-19, realizat cu 72 de ore înainte de zborul lor spre Japonia.

Citeşte şi: China, din nou sub ameninţarea coronavirusului. A înregistrat mai mare număr de infecţii zilnice din ultimele patru luni

Începând cu 1 septembrie, aceste condiţii restrictive (atestare, test) se vor aplica de asemenea şi pentru alte categorii de cetăţeni străini din Japonia (rezidenţi permanenţi şi pe termen lung, parteneri de viaţă şi copii străini ai cetăţenilor japonezi sau ai rezidenţilor permanenţi). 

În schimb, cetăţenii japonezi din străinătate se pot întoarce în ţară chiar dacă se află în state vizate de interdicţia de acces pe teritoriul nipon. Ei doar sunt invitaţi să stea 15 zile în carantină la întoarcere.

Mediile de afaceri europene şi americane şi-au exprimat regretul pentru această politică a dublei măsuri a Japoniei, recunoscând în acelaşi timp că temerile autorităţilor locale legate de o recrudescenţă a COVID-19 sunt “de înţeles”.

Citeşte şi: Reguli noi pentru bucureşteni. Ce trebuie să facă dacă vor să meargă în Centrul Vechi

Săptămâna trecută, responsabilii Consiliului European de Afaceri şi ai Camerei Americane de Comerţ din Japonia au transmis că această diferenţă de tratament între cetăţeni japonezi şi rezidenţi străini “nu se bazează pe niciun fundament ştiinţific” şi riscă să afecteze pe termen lung atractivitatea internaţională a Japoniei.

În prezent, Tokyo nu acceptă întoarcerea străinilor supuşi interdicţiei de revenire în Japonia decât în cazuri “umanitare” excepţionale, de exemplu urgenţe familiale. Japonia se pregăteşte pentru înmulţirea exponenţială a infectărilor cu coronavirus, după ce numărul de noi cazuri a depăşit pragul de 1.000 pentru prima dată.

Japonia a înregistrat 1.264 de cazuri miercuri, conform postului naţional de televiziune NHK, depăşind precedentul record, de 981 de cazuri. Infectările se răspândesc rapid atât la Tokyo, unde joi au fost înregistrate 367 de cazuri, un record, cât şi în alte regiuni, inclusiv insule izolate.

Sursa: RomaniaTV