Sanatate

MApN anunţă că au fost reluate internările la Spitalul Militar ROL 2 din Bucureşti

loading...

În noua configuraţie, prin reproiectarea circuitelor şi executarea unor ample lucrări de reamenajare a amplasamentului şi refacere a infrastructurii de utilităţi, vor fi asigurate în total un număr de 167 de paturi, distribuite astfel: 23 de paturi ATI, pentru pacienţii aflaţi în stare gravă sau critică; 56 de paturi pentru pacienţii cu forme medii şi uşoare de boală, în urma infectării cu SARS-CoV-2, în spaţii noi, create prin amplasarea a 30 de containere medicale de cazare şi 16 containere sanitare dotate cu duşuri şi toalete; 64 de paturi, de asemenea pentru pacienţii cu forme medii şi uşoare, amenajate în corturi, în condiţii superioare de cazare faţă de organizarea anterioară; o zonă-tampon cu o capacitate maximă de 24 de paturi, pentru izolarea pacienţilor aflaţi în aşteptarea rezultatelor testelor COVID-19, precizează un comunicat transmis de către Direcţia Informare şi Relaţii Publice a MApN.

Lucrările au fost executate în perioada 24 iulie – 1 august, sub coordonarea Statului Major al Apărării, de specialişti ai Statului Major al Forţelor Terestre, Direcţiei Medicale, Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central şi Direcţiei Domenii şi Infrastructuri.

“În ceea ce priveşte Sistemele medicale modulare de izolare şi tratament (SMMIT) din subordinea Direcţiei Medicale, situaţia la zi se prezintă astfel: la SMMIT Timişoara, aflat în coordonarea Spitalului Clinic Militar de Urgenţă ‘Dr. Victor Popescu’ din localitate, se află internaţi 39 pacienţi, un număr de 16 persoane fiind declarate vindecate şi externate de la punerea în funcţiune a acestei facilităţi medicale în data de 21 iulie; SMMIT Constanţa este, de asemenea, operaţional, fiind în măsură să primească în orice moment pacienţi, la solicitarea autorităţilor competente”, mai precizează comunicatul MApN.

Citeşte şi: Bolnavii de Covid-19 au mai umplut un spital din România. La Sibiu nu mai sunt locuri la terapie intensivă

Sursa: RomaniaTV