UPDATE.

După audierea Adinei vălean în Comisia pentru Transport şi turism, preşedintele şi coordonatorii grupurilor politice din comisie s-au reunit pentru a evalua prestaţia acesteia, avizul fiind unui pozitiv.

Conferinţa preşedinţilor va decide pe 21 noiembrie dacă Parlamentul a obţinut informaţii suficiente pentru a declara închis procesul audierilor.

Dacă acest aspect este confirmat, plenul Parlamentului va supune la vot alegerea Comisiei în ansamblul său pe 27 noiembrie, la Strasbourg.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572331674877-0'); }); UPDATE.

Reducerea emisiilor în aviaţie trebuie să fie realizată prin măsuri combinate, iar introducerea unei taxe pe kerosen nu poate fi exclusă, a declarat joi Adina Vălean, candidată la postul de comisar european pentru transporturi, în cadrul audierii sale în Comisia de transport şi turism a Parlamentului European (TRAN). "Trebuie să ne analizăm foarte bine (eventualitatea introducerii unei taxei pe kerosen) întrucât există, de asemenea, consecinţe sociale. (...) Atunci când introduci o taxă nouă există riscul ca preţurile să crească'', a explicat Vălean, răspunzând unei întrebări referitoare la cât de oportună ar fi o taxă europeană pe combustibilul folosit de avioane.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572332232519-0'); }); O altă temă abordată în timpul audierii a fost directiva privind muncitorii detaşaţi, trataţi de multe ori necorespunzător de către angajatorii lor.

Un eurodeputat a întrebat-o pe Adina Vălean dacă nu cumva există o contradicţie între ''ambiţiile umaniste şi dorinţa de dezvoltare''. ''Nu văd nicio contradicţie în această privinţă.

Trebuie să continuăm toate iniţiativele privind dezvoltarea inteligentă.

Când vorbiţi despre mobilitate, nu-mi amintesc de vreun alt dosar care să fi creat mai multe divizări în acest parlament.

Pot să vă asigur că nu mă voi da la o parte de la a lucra pentru eliminarea fraudelor şi a abuzurilor'', a răspuns Vălean. În încheierea audierii sale în TRAN, Adina Vălean a subliniat că este nevoie de o abordare cuprinzătoare în vederea promovării unui mod durabil de transport în Uniunea Europeană şi a promis că va coopera strâns cu Parlamentul European pentru a identifica problemele şi a găsi cele mai bune soluţii pentru sectorul european al transporturilor.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572332257071-0'); }); Audierea, la finalul căreia candidata pentru postul de comisar european pentru transporturi a fost aplaudată, va fi urmată de declaraţii de presă ale preşedintelui TRAN, eurodeputata ecologistă franceză Karima Delli.

Audierea Adinei Vălean în comisia TRAN va dura trei ore. Comisarul desemnat va face o prezentare introductivă de 15 minute, urmată de întrebări ale eurodeputaţilor. În total, vor fi 25 de întrebări: un minut pentru fiecare întrebare, urmată de răspunsul comisarului desemnat şi de o posibilă întrebare suplimentară din partea eurodeputatului.Preşedintele TRAN este Karima Delli (grupul Verzilor), iar cei patru vicepreşedinţi sunt Sven Shulze (grupul PPE), Istvan Ujhelyi, Andris Ameriks (ambii din grupul S&D) şi Jan-Christoph Oetjen (grupul Renew Europe).Din TRAN fac parte şi eurodeputaţii români Gheorghe Falcă (PPE), Marian-Jean Marinescu (PPE), Cristian Terheş (S&D), ca membri deplini, în timp ce Clotilde Armand (Renew Europe) şi Maria Grapini (S&D) sunt membri supleanţi.Tot joi sunt audiaţi candidatul francez Thierry Breton, căruia i s-a atribuit portofoliul ''Piaţa internă'', în Comisia de industrie, cercetare şi energie (ITRE), şi candidatul ungar Oliver Varhelyi, care a primit portofoliul "Vecinătate şi extindere", în Comisia de afaceri externe (AFET).Audierile celor trei candidaţi vor fi urmate de şedinţe în care preşedintele şi reprezentanţii grupurilor politice (coordonatori) din diferite comisii parlamentare vor evalua comisarii desemnaţi.

Conferinţa preşedinţilor de comisii va evalua rezultatul audierilor în seara de 14 noiembrie şi va transmite concluziile sale Conferinţei Preşedinţilor, formată din preşedintele PE şi liderii grupurilor politice.

Aceasta va face o ultimă evaluare şi va decide încheierea audierilor în şedinţa sa din 21 noiembrie.Ulterior, preşedintele-ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta întregul Colegiu al comisarilor desemnaţi şi programul Comisiei Europene în cadrul sesiunii plenare a PE din 25-28 noiembrie.Noua Comisie Europeană va fi aleasă cu majoritatea voturilor exprimate în plen, prin apel nominal.

Votul în plenul PE este prevăzut pentru 27 noiembrie, la Strasbourg. 

Sursa: RomaniaTV