Agenţi secreţi venezueleni l-au reţinut pe Roberto Marrero, şeful de cabinet al liderului opoziţiei de la Caracas, Juan Guaido, au anunţat joi doi parlamentari din Venezuela, citaţi Reuters. "Astăzi, Roberto Marrero a fost răpit de SEBIN", a declarat parlamentarul Sergio Vergara, reprezentant al opoziţiei, referindu-se într-un comentariu difuzat prin Instagram la Serviciul de Informaţii Bolivarian al Venezuelei.

Reşedinţa lui Vergara a fost percheziţionată în aceeaşi zi, anterior anunţului despre asistentul lui Guaido. "E clar că dictatura continuă să răpească cetăţeni", a apreciat un alt parlamentar din opoziţie, Franklyn Duarte, într-o înregistrare video distribuită de biroul de presă al lui Guaido. Şi reşedinţa lui Duarte a fost luată cu asalt de agenţi.

Ministerul venezuelean al informaţiilor nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters de a comenta evenimentele.

Juan Guaido s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei în ianuarie, invocând prevederi constituţionale pentru a-l înlocui în funcţia de şef al statului pe Nicolas Maduro, pe motiv că acesta a fost reales în 2018 prin fraudă.

Arestarea lui Marrero constituie, după aprecierea Reuters, un indiciu privind intenţia regimului Maduro de a reprima opoziţia.

AGERPRES/(AS - autor: Marius Hosu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)