Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează posibilii beneficiari că a fost planificată desfăşurarea ultimelor sesiuni de depunere a cererilor de sprijin aferente schemei de ajutor de stat - Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite şi schemei de ajutor de stat - Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor, având în vedere că Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 se află în etapa finală de implementare.

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, Sesiunea 4 de depunere a cererilor de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat "Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite", aferentă SubMăsurii 8.1 "Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite", MĂSURA 8 - Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi în îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor se va desfăşura în perioada 16 septembrie - 13 decembrie 2019, alocarea financiară fiind de 15 milioane de euro euro.

Sesiunea 3 de depunere a cererilor de sprijin pentru schema de ajutor de stat "Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor, aferentă Submăsurii 15.1 "Plăţi pentru angajamente de silvomediu", MĂSURA 15 - Servicii de silvomediu, servicii climatice şi conservarea pădurilor se va desfăşura în perioada 2 martie - 15 mai 2020, alocarea financiară fiind de circa 29 milioane de euro.

Pentru această sesiune, cererea de sprijin reprezintă şi cerere de plată pentru anul 1 (1 ianuarie- 31 decembrie 2020).

AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)