Boris Johnson, care nu s-a jenat niciodată să joace rolul clovnului în cariera sa politică, a fost filmat glumind în faţa camerelor şi aşezându-şi pentru scurt timp piciorul drept pe o măsuţă de cafea în Palatul Elysee, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron, după care le-a făcut un semn cu mâna fotografilor din sală.

Preşedintele Macron a privit, părând amuzat.

Scena a avut loc după ce Johnson şi Macron s-au adresat jurnaliştilor în curtea de la Elysee, ocazie cu care preşedintele francez a avertizat că nu mai este timp pentru rescrierea acordului de divorţ cu Uniunea Europeană până la 31 octombrie, data prevăzută pentru Brexit.

Preşedinţia franceză a comunicat ulterior că discuţiile au fost 'constructive' şi 'aprofundate'.

Sursa: RomaniaTV