Opt cetăţeni asiatici care au încercat să intre ilegal în România au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră, Minodora Răcnea.

Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din Dorohoi, în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani şi poliţişti din cadrul Biroului pentru Imigrări i-au descoperit pe transfugi în timpul unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale. "În cadrul acţiunii au fost depistate opt persoane, cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Persoanele în cauză nu vorbeau limba română şi nu aveau asupra lor documente de identitate, fapt pentru care au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi, pentru cercetări.

Au fost anunţaţi grănicerii ucraineni, iar în urma verificărilor efectuate în comun, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Bangladesh, India şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani, şi au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen", a afirmat Răcnea.

Cei opt transfugi sunt anchetaţi pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat, ei fiind predaţi, vineri autorităţilor ucrainene, în vederea continuării cercetărilor, în baza acordului de readmisie.

AGERPRES/(AS- autor: Cristian Lupaşcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)