Încă o persoană a fost reţinută în dosarul celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, înjunghiaţi în septembrie în timp ce se aflau la o terasă din centrul Brăilei, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus reţinerea pentru 24 de ore a focşăneanului Vasile Tătaru, acuzat că l-a găzduit în seara când s-a petrecut evenimentul pe principalul suspect al crimei, Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev.

Tătaru, acuzat de infracţiunea de favorizarea infractorului, a fost prezentat joi instanţei cu propunere de arestare preventivă, iar judecătorii Tribunalului Brăila au dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de acesta.

Fost preşedinte al echipei de fotbal "Unirea" Focşani şi fost administrator al Hotelului "Căprioara" din Crângul Petreşti, Vasile Tătaru a mai fost anchetat de procurori în 2014, când fost prins de jandarmi în timp ce încerca să plaseze pentru comercializare mai multe pachete de ţigări netimbrate din portbagajul unui autoturism unei femei de etnie rromă.

Principalul suspect în cazul atacului asupra celor doi baschetbalişti americani de la ACS Cuza Sport, Daniel Gabriel Husein, cunoscut sub porecla de "Dasaev", acuzat de tentativă de omor calificat, se află în continuare în arest.

Cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă a Brăilei, Dasaev a fost condamnat în trecut, în Spania, pentru proxenetism şi viol.

Doi americani, jucători de baschet la ACS Cuza Sport Brăila, Darrel Bowie, de 24 ani, şi Joseph McClain, de 25 ani, au fost înjunghiaţi, în noaptea de 15 spre 16 septembrie, în timp ce se aflau la o terasă din centrul Brăilei.

AGERPRES / (AS - autor: Ecaterina Ignat, editor: Nona Jalbă; editor online: Magdalena Tănăsescu)