Reprezentanţii SRI au susţinut în comisie că tăierea banilor pentru 2019 - 445 milioane de lei - ar lăsa serviciul fără bani de salarii în ultimele patru luni ale anului.

Mai mult, SRI ar fi în situaţia de a renunţa la dispozitivele antiteroriste din aeroporturi.

Erau prevăzute scăderi şi de la SIE - 30 milioane de lei, adică 9,5% din buget, iar de la SPP - 50 milioane de lei, adică 21 % din buget.

Bugetele ar fi trebuit discutate azi, dar nu au fost dezbătute în aceste condiţii. În plus, Varujan Vosganian (ALDE) a declarat „acum am aflat de fapt ce cifre s-au tăiat." Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a propus ca bugetul SRI să se reducă cu aproximativ 450 de milioane de lei.

Banii ar urma să se împartă între Ministerul Sănătății, Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Amendamentele au fost depuse la comisiile de specialitate a anunţat, luni, liderul deputaţilor PSD, Daniel Suciu. „Vă pot spune că domnul preşedinte a depus amendamentul, aşa cum a anunţat, este vorba de suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii şi a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vizavi de suplimentarea fondurilor pentru vitamina D, markeri tumorali şi un program de screening, cu diminuarea bugetului Serviciului Român de Informaţii", a precizat Suciu, după şedinţa grupului parlamentar al PSD.

El a adăugat că este un amendament depus la comisiile de sănătate şi de buget finanţe. „Eu cred că colegii noştri din comisii vor putea aprecia dacă, după ani de zile de creşteri substanţiale a bugetului SRI, un stopaj, o oprire a acestor măriri va afecta activitatea SRI, eu cred că nu", a adăugat Suciu.

Potrivit unuia dintre amendamente, 295.000 de lei ar urma să ajungă la Ministerul Sănătății pentru trei programe de sănătate: Vitamina D, Panorama și Teste markeri tumorali.

Sursa: RomaniaTV