CCR a respins, marţi, iniţiativa cetăţenească ''Oameni noi în politică'' privind reforma legislaţiei electorale, care viza alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pe motiv că nu îndeplineşte criteriile constituţionale. "În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a constatat că iniţiativa legislativă a cetăţenilor intitulată 'Lege privind modificarea unor acte normative în materie electorală' nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 74 alin. (1) din Constituţie, respectiv numărul de susţinători (de cel puţin 100.000) şi dispersia teritorială (să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături)", se arată într-un comunicat al CCR.

AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)