Proiectul noii legi, a cărui dezbatere în a doua lectură a fost miercuri amânată sine die de legislativul din Hong Kong, a atras critici din partea ţărilor occidentale, care pun sub semnul întrebării justiţia chineză, una opacă şi profund politizată, şi cred că această reformă va afecta negativ imaginea internaţională şi atractivitatea teritoriului semiautonom.Şeful poliţiei din Hong Kong, Lo Wai-chung, a spus că ceea ce a început miercuri ca o adunare paşnică a degenerat, protestatarii ''acţionând violent, într-o manieră organizată', potrivit Agerpres'.Reprezentantul poliţiei hong-kongheze a precizat că autorităţile locale nu iau în calcul să solicite ajutorul armatei chineze. ''Avem suficient personal, suficientă forţă pentru a ţine situaţia sub control'', a explicat Lo Wai-chung. ''Nu am avut altă soluţie decât să sporim utilizarea forţei'', a spus el, la o zi după ce poliţia a folosit gaze lacrimogene.

Citeşte şi China acuză ingerinţe europene în problemele din Hong KongAmnesty International şi alte organizaţii pentru drepturile omului au condamnat ceea ce au numit folosirea unei forţe excesive de către poliţie, în timp ce purtătoarea de cuvânt a Biroului ONU pentru drepturile omului de la Geneva a anunţat că urmăreşte atent situaţia din Hong Kong, potrivit Agerpres.

Presiunile diplomatice sunt în creştere după ce lideri precum premierul britanic Theresa May şi preşedintele american Donald Trump au reacţionat faţă de evenimentele din Hong Kong.

La rândul său, Uniunea Europeană s-a declarat îngrijorată de proiectul de reformă privind extrădarea din Hong Kong şi a cerut o consultare publică pe acest subiect.

De partea sa, China a denunţat joi ceea ce a numit ''o ingerinţă'' a Uniunii Europene în problemele din Hong Kong. ''Nicio ţară, nicio organizaţie şi niciun individ nu au dreptul de a se amesteca'' în afacerile Hong Kong-ului ''care sunt exclusiv afaceri interne chineze'', a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, Geng Shuang.Fosta colonie britanică, revenită în 1997 sub jurisdicţia Chinei, este de zeci de ani scena unor turbulenţe politice masive, pe fondul îngrijorării generate de amestecul tot mai mare al Beijingului în afacerile sale interne.

Sursa: RomaniaTV