”PSD va sesiza orice conflict de neconstituţionalitate înainte de a depune o eventuală moţiune de cenzură!”, avertizează Marcel Ciolacu într-un mesaj adresat duminică, de Ziua Constituţiei. În opinia sa, această lege fundamentală a statului reprezintă mai mult decât o simplă şi formală afirmare de principii, iar respectarea Consituţiei asigură echilibrul democratic şi garantează drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572331674877-0'); }); ”Din păcate, observ că, în ultimul timp, Guvernul PNL acţionează nedemocratic şi neconstituţional atunci când anunţă că îşi angajează răspunderea pe proiecte de lege extrem de importante, precum Bugetul de stat, sau altele aflate deja în dezbatere parlamentară. Am înţeles că Ludovic Orban nu are niciun program de guvernare şi acţionează haotic şi iresponsabil.

Efectele le vom simţi din păcate noi toţi. Nu voi permite, însă, guvernului să îşi aroge competenţe pe care nu le are şi să se substituie Parlamentului”, afirmă Ciolacu.

Premierul Ludovic Orban a anunţat vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul îşi va asuma răspunderea pe prorogarea pensionării anticipate a magistraţilor, pe abrogarea ordonanţei care împiedica decontarea navetei elevilor şi precum şi pe abrogarea unor prevederi din OUG 114.

Citește și: Premierul Ludovic Orban anunţă îngheţarea indemnizaţiilor demnitarilor şi concedieri în ministere 

Sursa: RomaniaTV