O fisură de 15 centimetri lungime şi un centimetru lăţime a apărut pe lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, la km 57+100, fiind vorba despre o problemă de terasament, care nu va putea fi rezolvată până la finele lunii septembrie, au declarat, pentru AGERPRES, reprezentanţii CNAIR, care au precizat că a fost executată garanţia depusă de constructor. "15 metri lungime şi un centimetru lărgire, avea ieri.

Ne aşteptăm să evolueze.

Este la kilometru 57+ 100. În 2017, când li s-a prăbuşit terasamentul, era la 57+300, deci în aceeaşi zonă.

Fisura porneşte din asfalt şi continuă până jos în drumul tehnologic. (...) E o problemă de terasament.

Este clar că în situaţia asta, până la remedierea problemei, nu se poate deschide circulaţia şi nicidecum nu o să se remedieze problema până la sfârşitul lunii septembrie.

Clar că trebuie o expertiză profundă, astea sunt probleme structurale şi în funcţie de ce se găseşte acolo să se intre să se corecteze şi să se pună în siguranţă autostrada.

Garanţia am executat-o (...).

Nu le mai dăm înapoi.

Nu le mai dăm nimic.

Banii aceia îi folosim la reparaţia lotului.

Banii aceia şi alţii pe care-i vom percepe din penalizări, din întârziere, din alte chestii", a precizat sursa citată.

Aceasta a subliniat că doar o parte din reparaţii sunt acoperite de această garanţie şi, abia după ce se termină expertiza, o să se vadă cât de ample sunt problemele şi cât vor costa reparaţiile. "Expertiza trebuie făcută cu terţi pentru că, dacă o facem noi, o să fim acuzaţi că suntem părtinitori.

Deci un alt contract", au menţionat reprezentanţii companiei. În ceea ce priveşte factura de penalităţi de 73 de milioane care a fost trimisă asocierii conduse de Comsa, reprezentanţii CNAIR au afirmat că aceasta nu a fost plătită, constructorul apelând la arbitraj în această privinţă. "Nu ne-au plătit-o.

Suntem în arbitraj cu ei.

S-au dus în arbitraj, după aia o să ajungem în instanţă în mod sigur şi abia după ce vom avea o decizie definitivă a instanţei mergem la executor judecătoresc şi o să le executăm contul.

Este de durată.

Nu putem să aşteptăm să se termine procesul, trebuie să ne apucăm cât de curând ...

de la buget şi din garanţia de bune execuţii", a mai spus sursa citată.

Joia trecută, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a afirmat că lotul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, pentru care statul român a reziliat contractul cu constructorul spaniol, va fi deschis circulaţiei la sfârşitul lunii septembrie. "Lotul 3 va fi deschis, undeva, la sfârşitul lunii septembrie.

A fost preluat de către CNAIR.

Se fac lucrările.

Va fi dat în trafic la sfârşitul lunii septembrie, deci acei 44 de kilometri (pe loturile 3 şi 4 - n.r.) vor fi în integralitate deschişi.

Se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă", a declarat ministrul Transporturilor.

Pentru lotul 3, între Ilia şi Holdea, în lungime de 21,14 kilometri, statul român a reziliat contractul şi a decis ca CNAIR să facă în regie proprie lucrările ce mai trebuiau executate de constructorul spaniol.

Constructorul lotului 3 a anunţat că se gândeşte "foarte serios" să facă plângeri penale şi să acţioneze statul român în judecată, considerând că ministrul Transporturilor a reziliat contractul într-un mod abuziv.

Reprezentanţii constructorului spun că proiectul construirii lotului 3, în lungime de 21,14 kilometri, după o colaborare "extrem de dificilă" cu CNAIR, a fost finalizat şi se aştepta recepţia lucrărilor şi punerea în funcţiune.

Constructorul a anunţat în 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate şi că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepţia proiectului şi punerea sa în funcţiune, iar finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii şi se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedicau recepţia lucrării.

AGERPRES/ (AS - autori: Oana Tilică, Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)