Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi seara mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă şi condiţii de polei pentru municipiul Bucureşti şi 14 judeţe, valabile până miercuri la ora 5:00.

Potrivit meteorologilor, în Capitală se va semnala, îndeosebi în zona periferică, ceaţă ce determină scăderea vizibilităţii sub 200 metri şi izolat sub 50 metri.

De asemenea, izolat, vor fi depuneri de polei.

Totodată, fenomene similare se vor semnala şi în zona joasă a judeţelor judeţul Cluj şi Bistriţa-Năsăud. În judeţele Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, în zona joasă a judeţelor Buzău şi Prahova şi în judeţul Teleorman, în Alexandria, Roşiorii de Vede, Turnu Măgurele, Zimnicea, Peretu, Islaz, Plosca, Ţigăneşti, Bragadiru, Măldăeni, Poroschia, Mârzăneşti, Buzescu, Scrioaştea, Călineşti, Piatra, Segarcea-Vale, Furculeşti, Troianul, Ştorobăneasa, Conţeşti, Salcia, Crângeni, Lunca, Cervenia, Liţa, Nanov, Vedea, Plopii-Slăviteşti, Vităneşti, Măgura, Suhaia, Bogdana, Saelele, Putineiu, Călmăţuiu, Izvoarele, Seaca, Brânceni, Călmăţuiu de Sus, Năsturelu, Lisa, Mavrodin, Frumoasa, Smârdioasa, Nenciuleşti, Slobozia Mândra, Traian, Viişoara, Uda-Clocociov, Drăgăneşti de Vede, Fântânele, Dracea, Bujoru, Crângu, Stejaru, Ciuperceni, se vor semnala: ceaţă care determină scăderea vizibilităţii sub 200 metri şi izolat sub 50 metri şi, izolat, depuneri de polei şi chiciură.

Ceaţă şi depuneri de chiciură se vor semnala şi în judeţele Constanţa şi Tulcea, iar în judeţele Galaţi, Vrancea (zona joasă) şi Vaslui vor fi şi condiţii de polei.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM.

AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)