Bjorn Kjos, fost pilot de vânătoare, a demisionat joi, după 17 ani, din funcţia de director general al Norwegian Air, compania norvegiană low-cost pe care a co-înfiinţat-o, transmit DPA şi Reuters.

Kjos a ajutat la transformarea micuţei companii aeriene cu sediul într-o baracă de prefabricate de la marginea aeroportului Oslo în al treilea operator low-cost din Europa după numărul de pasageri.

Norwegian Air şi-a mărit numărul de zboruri transatlantice, iar vara trecută s-a confruntat cu dificultăţi în privinţa numărului de piloţi disponibili şi a trebuit să ia în leasing mai multe avioane.

Extinderea a dus la datorii ridicate şi pierderi, astfel încât compania a trebuit să obţină de la acţionari trei miliarde de coroane norvegiene (350 milioane de dolari) anul acesta. "Sunt încrezător că board-ul va găsi cel mai bine calificat succesor pentru a conduce următoarele capitole din istoria Norwegian, alături de o echipă de conducere de top", a declarat Kjos, în vârstă de 72 de ani.

De asemenea, Norwegian Air a raportat rezultate financiare peste aşteptări în trimestrul doi: profit net de 82,8 milioane de coroane norvegiene, în timp ce analiştii se aşteptau la 76,2 milioane de coroane norvegiene.

Săptămâna trecută, IAG - proprietarul operatorilor aerieni British Airways, Iberia şi Aer Lingus - a anunţat vineri că nu este interesat de preluarea Norwegian Air, după ce presa din Spania a anunţat că acesta va face o ofertă pentru compania norvegiană low-cost. "Am declarat de câteva ori în ultimele luni că nu mai suntem interesaţi de Norwegian Air.

Nimic nu s-a schimbat", a precizat un purtător de cuvânt al IAG. În ianuarie, IAG anunţase că nu va face o ofertă pentru Norwegian şi intenţionează să-şi vândă participaţia de 3,93% deţinută la operatorul aerian norvegian.

Citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, site-ul spaniol de ştiri OKdiario anunţa că în următoarele două săptămâni IAG va face o ofertă pentru Norwegian Air. Şi grupul german Lufthansa şi-a exprimat recent interesul faţă de preluarea Norwegian Air, în condiţiile în care Eurowings, subsidiara Lufthansa, este deja a treia mare companie aeriană low-cost din Europa.

O altă firmă interesată de Norwegian Air este Ryanair, cea mai mare companie low-cost din Europa, care a abordat anul trecut Norwegian Air cu propunerea de a prelua 20% din operatorul norvegian.

Conform analiştilor, preluarea Norwegian Air este estimată la trei miliarde de dolari.

AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)