Coreea de Nord a efectuat un "test foarte important" la baza sa de lansare a sateliţilor Sohae, a anunţat duminică agenţia oficială KCNA, în timp ce negocierile din dosarul nuclear dintre Phenian şi Washington sunt în impas, transmite AFP.

Rezultatul acestui test va avea un "efect important" schimbând "statutul strategic" al Coreii de Nord, a declarat un purtător de cuvânt al Academiei naţionale de ştiinţe a Coreii de Nord, într-un comunicat difuzat de KCNA, care nu a oferit mai multe detalii cu privire la dispozitivul sau arma testată.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)    Sursa foto: www.ibtimes.com