CSM a admis cererile de pensionare pentru 15 magistraţi. Propunerile vor ajunge la Klaus Iohannis

  • Post By us24.ro on 2017-10-12 20:20:04
  • 0 comments

Printre magistraţii care au cerut pensionarea este şi Ana Dascălu, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Magistratul făcea parte din completele instanţei supreme care aveau spre soluţionare dosarele în care sunt judecaţi Liviu Dragnea, Gabriel Oprea şi Călin Popescu Tăriceanu, cercetarea judecătorească fiind reluată după retragerea magistratului.

Un alt magistrat aflat pe lista celor 15 care au cerut pensionarea, este Gheorghe Manea, preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti. Judecătorul militar a fost cercetat disciplinar după ce acesta s-ar fi abţinut în repetate rânduri într-o cauză ceea ce ar fi dus la tergiversarea dosarului.

Potrivit ordinii de zi soluționate, plenul CSM a mai decis în legătură cu durata detașării unui magistrat că detașările în curs dispuse anterior acestei hotărâri sunt legale și se mențin, în timp ce detașările ulterioare pot fi dispuse și prelungite o singură dată, fără ca durata maximă cumulată să depășească termenul legal de șase ani.

În legătură cu desființarea actului administrativ prin care s-a dispus detașarea, respectiv hotărârea Secției pentru judecători sau a Secției pentru procurori, s-a hotărât că acesta poate fi anulat doar de instanța de judecată.

Plenul a mai decis că încetarea detașării unui judecător sau procuror ce ocupă o funcție de conducere în aparatul propriu al CSM poate fi dispusă numai după încetarea mandatului sau a delegării în respectiva funcție. De asemenea, s-a hotărât că încetarea unei detașări poate fi dispusă numai la solicitarea președintelui și a vicepreședintelui CSM.

Secția pentru judecători a discutat, tot joi, o solicitare formulată de judecătoarele Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Țînț, Gabriela Baltag și Evelina Oprina privind încetarea detașării tuturor judecătorilor din cadrul CSM ale căror mandate au depășit șase ani.

"Secția pentru judecători (...), având în vedere soluția Plenului din data de 12.10.2017 cu privire la calitatea de a solicita încetarea detașărilor magistraților din cadrul aparatului propriu al Consiliului, în sensul că în cazul judecătorilor detașați în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, încetarea detașării acestora poate fi dispusă numai la solicitarea președintelui Consiliului, a hotărât înaintarea cererii către președintele Consiliului în vederea aprecierii exercitării prerogativei de sesizare a secțiilor", se arată în ordinea de zi soluționată.

Sursa: romaniatv.net

Comentarii