"I-aș întreba pe toți votanții din turul 1 ai lui Klaus Iohannis și pe cei care nu au votat-o pe d-na Dăncilă și care au de gând să nu vină la vot pentru că nu are loc o dezbatere: dumneavoastră ați vrea să vă întâlniți cu Dăncilă?

Dumneavoastră personal, ca votant, ați vrea să vă întâlniți și să aveți o discuție intelectuală cu această doamnă?”, a spus Cristian Tudor Popescu.„Cu cine vreți să se întâlnească Klaus Iohannis?

Cu o persoană care a scăpat partidul de sub control – dna Dăncilă se face de râs acum, în ședința PSD, și s-o salveze dl Iohannis invitând-o la dezbatere?

Am văzut toate dezbaterile de tur 2 din 1990 și până acum, pe una dintre ele am și moderat-o, și niciodată nu a fost prezent în dezbatere un candidat cu nivel intelectual și mental atât de jos.

Când te întâlnești – e o chestiune tehnică aici - cu cineva aflat în această condiție și mai are și vreo 15 puncte sub tine, comiți o greșeală uriașă.

Nu te întâlnești cu un candidat aflat atât de jos din toate punctele de vedere sub tine.

D-na Dăncilă, prin simpla prezență acolo, având în vedere nivelul jos la care se află, nu poate decât să câștige.

Dl Iohannis ce să câștige?

Eu sunt de acord cu această decizie a președintelui”, a continuat gazetarul.„Însă, dacă președintele nu face cel puțin o dezbatere liberă cu ziariștii, care după părerea mea va fi mult mai grea decât una cu Viorica Dăncilă, o dezbatere în care să i se pună întrebări de către toată lumea prezentă în sală, dacă nu face o astfel de dezbatere, atunci nu e în regulă.

Va fi întrebat de atâtea lucruri pe care nu le-a lămurit, evident că jurnaliștii îl vor întreba, au memorie bună”, a mai spus Cristian Tudor Popescu, citat de Digi24.

Jurnalistul a subliniat că dacă Iohannis se va rezuma la declarații de presă, acest lucru ar fi „jignitor”, a adăugat gazetarul.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572331674877-0'); }); Citeşte şi: Dăncilă, către Iohannis: Îl aştept pe preşedinte să găsească înţelepciunea, tăria şi curajul de a accepta invitaţia mea la dezbatere "Eu cred că domnului Iohannis îi este teamă de o confruntare directă cu mine, în fața tuturor românilor.

De-a lungul colaborării noastre instituționale, ne-am mai întâlnit, am mai interacționat. Însă cred că realizează că o dezbatere în fața întregii țări ar demonta imediat toate atacurile mizerabile din ultimii ani la adresa mea și a Partidului Social Democrat.Eu însă am rabdare. Încă îl aștept pe președinte să găsească înțelepciunea, tăria și curajul de a accepta invitația mea la dezbaterea pe care românii o cer și o merită", a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Sursa: RomaniaTV