DIICOT şi Procuratura Generală a Republicii Bulgaria au semnat, miercuri, un acord de cooperare judiciară bilaterală, având drept scop cooperarea directă între autorităţile semnatare, pentru abordarea comună şi eficientă a luptei împotriva criminalităţii organizate şi terorismului.

La semnarea acordului au participat şeful DIICOT, Felix Bănilă, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bogdan Licu, şi Sotir Tsatsarov - din partea Procuraturii Generale din Bulgaria. "Acordul privind cooperarea directă a DIICOT cu Procuratura Generală a Republicii Bulgaria reprezintă un instrument suplimentar utilizat în scopul destructurării grupurilor infracţionale organizate transfrontaliere, garantând schimbul constant de date, informaţii operative, precum şi de aspecte care vizează legislaţia şi jurisprudenţa relevante în domeniile de interes comun", informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis AGERPRES.

Acesta este cel de-al optulea Acord de cooperare cu autorităţi judiciare competente în combaterea criminalităţii organizate şi terorismului.

AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)   Sursa foto: diicot.ro