Evocând o ”lovitură de stat”, preşedintele american a dat asigurări în mai că ancheta FBI din 2016 cu privire la relaţiile Moscovei cu echipa sa de campanie a fost dublată de ”spionarea” colaboratorilor săi.

Nimic nu a apărut care să susţină această teză.Cu mult înainte să se lanseze în cursa prezidenţială, magnatul în domeniul imobiliar a preluat conducerea unei campanii - nefondate - care contesta naţionalitatea americană a lui Barack Obama, punând la îndoială certificatul de naştere al acestuia şi, astfel, legitimitatea acestuia de a fi preşedinte.Donald Trump a reluat teza existenţei unui ”stat în umbră”, o teorie promovată cu regularitate de către extrema dreaptă americană, care afirmă existenţa unui Guvern paralel.

Ea nu a fost dovedită vreodată.

Trump declara, în septembrie 2018, că un editorial defvorabil şi nesemnat al unui oficial de rang înalt din administraţia sa provenea din ”Deep State”.Trump a repetat că ”milioane” de persoane au votat, în opinia sa, în mod ilegal, în alegerile prezidenţiale din 2016, în care a obţinut cu toate acestea o victorie, după ce a fost devansat cu aproape treimilioane de voturi de către Hillary Clinton.

Niciun element concret nu i-a coroborat afirmaţiile.În noiembrie 2017, Donald Trump a repostat pe contul său de twitter trei înregistrări video promovate de către extrema dreaptă britanică.

Una dintre ele - intitulată ”Mulţimea islamistă împinge un adolescent de pe acoperiş şi-l bate până la moarte!” - a fost filmată în 2013 în Egipt, în timpul unor manifestaţii împotriva lui Abdel Fattah el-Sisi, la acea vreme şeful armatei.Donald Trump a căutat să-i facă lui Ted Cruz, unul dintre rivalii săi în alegerile primare republicane în vederea alegerilor din 2016, afirmând că tatăl acestuia, Rafael Cruz, era un apropiat al lui Lee Harvey Oswald, acuzat de faptul că a tras în John F.

Kennedy în 1963.Preşedintele american a pus la îndoială în mod public cauza naturală a morţii lui Antonin Scalia, un judecător conservator la Curtea Supremă, decedat în februarie 2016, în somn, la vârsta de 79 de ani. ”Ei au spus că au găsit o pernă pe faţa sa, ceea ce este un loc mai degrabă neobişnuit unde să găseşti o pernă”, afirma Donald Trump sceptic.Nu în ultimul rând, Donald Trump a spus în campania prezidenţială că musulmanii au sărbătorit în New Jersey atentatele de la 11 septembrie 2001, dar nicio imagine nu există cu aceste presupuse fapte.

Sursa: RomaniaTV