Episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi, Petru Gherghel, a spus, vineri, referitor la vizita în România a suveranului pontif anunţată pentru luna mai, că Sfântul Părinte este ca "un tată care vine să îşi viziteze fii". "Sfântul Părinte este ca un tată care vine să îşi viziteze fii.

De aceea apelul meu este ca în această perioadă, până la sfârşitul lunii mai, să ne pregătim cu toţii intens şi să ieşim în întâmpinarea lui implorând binecuvântarea sa, implorând şi darul pe care el ni-l aduce: darul bucuriei, al speranţei şi al încrederii. Îi spunem Sfântului Părinte din toată inima 'vă aşteptăm, Sfinte Părinte, în România, cu ospitalitatea noastră proverbială.

Vă aşteptăm să veniţi în mijlocul nostru ca împreună să îl preamărim pe Dumnezeu, împreună să ne simţim sub ocrotirea Prea Curatei Fecioare Maria, împreună să ne îndeplinim misiunea noastră de fii ai Prea Curatei Fecioare Maria şi de fii ai sfintei noastre Biserici'", a spus într-un mesaj Petru Gherghel, episcopul episcopul Diecezei Romano-Catolice Iaşi. În opinia episcopului ieşean, vizita Papei Francisc în România este o vizită "în Grădina Maicii Domnului", aşa cum a fost numită de Papa Ioan Paul al II-lea în timpul vizitei sale din 1999. "El vrea să ne vadă pe toţi, să ne încurajeze pe toţi, să ne salute pe toţi.

Vrea să se bucure cu noi.

Vrea să ne mângâie, să îi întărească pe cei care au probleme, suferinţe, greutăţi", mai afirmă episcopul Petru Gherghel, în mesajul său.

Papa Francisc va întreprinde o vizită în România în perioada 31 mai-2 iunie, a anunţat vineri Administraţia Prezidenţială. "Primind invitaţia preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Bisericii Catolice din România, Sanctitatea Sa Papa Francisc va întreprinde o Vizită Apostolică în ţară noastră în perioada 31 mai-2 iunie 2019", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, cu această ocazie, Papa Francisc va vizita oraşele Bucureşti, Iaşi şi Blaj şi sanctuarul marian de la Şumuleu Ciuc.

AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)