Administraţia prezidenţială a anunţat, vineri, că preşedintele a semnat decretul pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2019. Însă, preşedintele Klaus Iohannis a declarat că PSD a picat şi ultimul test al reponsabilităţii, remarcând că legea bugetului de stat, pe care o trimisese la Parlament pentru reexaminare, a ajuns la promulgare neschimbată.Teodorovici a spus că i-a mulţumit preşedintelui pentru că a promulgat bugetul.”I-am mulţumit domnului preşedinte că a promulgat bugetul, astfel încât toate proiectele să-şi înceapă bunul mers pe care l-am avut în vedere. (...) Am dorinţa de a vedea că, pe teme importante, oamenii-cheie din această ţară nu mai fac din aceste subiecte o luptă politică.

Mă bucur că domnul preşedinte a promulgat bugetul.

E adevărat, cu o mare întârziere, nejustificată, dar e important ca să vedem exact cum putem să trimitem banii către cei care au nevoie, către comunităţile locale”", a declarat Teodorovici, citat de News.ro.Ministrul consideră că acest buget care are o justificare.”Este un buget care are justificare aşa cum el a fost gândit, să fim realişti.

Acuma, repet, dacă sunt critici dintr-o parte sau din alta, ele, în mare parte, sunt într-un context politic.

Eu sper ca, la final de an, să demonstrăm că coaliţia de guvernare a avut dreptate, că cifrele sunt cele pe care noi le-am previzionat şi, mai ales, efectele în economie”, a mai spus ministrul.

Sursa: RomaniaTV