Echipa de fotbal Astra Giurgiu a fost învinsă de formaţia germană Viktoria Koln cu scorul de 4-1, luni, la Belek, în stagiul de pregătire din Turcia.

Golul echipei antrenate de Bogdan Andone a fost reuşit de Denis Alibec (41), iar pentru formaţia aflată pe locul 16 (din 20) în liga a treia germană au înscris Dominik Lanius (13), Michael Seaton (43, 45) şi Timo Hoelscher (81).

Bogdan Andone a folosit în total 24 de jucători în acest meci, potrivit site-ului oficial al clubului: Kitanov, Lazar - Graur, Tamaş, Dima, Radunovic, Bruno, Graovac, Dandea, Truşescu, Biceanu, G.

Simion, Crepulja, Răduţ, G.

Enache, Budescu, Baicu, V.

Gheorghe, Stahl, Alibec, Begue, Dr.

Gheorghe, Şerban, Avram.

Atacantul Raoul Baicu (19 ani), de la Universitatea Craiova, a semnat un contract valabil până în vara lui 2023 cu Astra.

Baicu are 10 partide jucate în Liga I pentru Universitatea, marcând un gol în poarta echipei RB Leipzig, în preliminariile Europa League.

Japonezul Takayuki Seto, care a scris istorie în tricoul Astrei pentru fotbalul românesc, a ajuns şi el sub comanda lui Bogdan Andone în cantonamentul de la Lara.

Seto a evoluat în ultimul sezon în prima ligă din Letonia.

Astra va juca următorul meci amical pe 16 ianuarie, cu echipa maghiară de ligă secundă Szeged.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)   Sursa foto: FC Viktoria Köln 1904 e.V. / Facebook