Echipa de fotbal Universitatea Craiova l-a confirmat pe Corneliu Papură în funcţia de antrenor principal, luni, într-un comunicat semnat de finanţatorul Mihai Rotaru.

Papură îl înlocuieşte pe Victor Piţurcă, după ce fostul selecţioner şi-a reziliat contractul pe 4 ianuarie.

Corneliu Papură a fost numit antrenor principal la Universitatea pe 15 aprilie după demiterea italianului Devis Mangia şi a condus echipa şi în prima parte a sezonului actual, adunând 16 puncte în primele opt etape.

Piţurcă a fost anunţat ca manager al echipei pe 22 ianuarie şi a preluat Universitatea pe 1 septembrie, adunând 21 de puncte în 14 etape. ''Astăzi, ne asumăm numirea domnului Corneliu Papură în funcţia de antrenor principal.

La calităţile pe care am mizat în alegerea pentru perioada precedentă în care a fost antrenor principal, acum putem să mai adăugăm una: rezultatele obţinute.

Pentru că domnul Papură a reuşit în aceea perioadă două calificări consecutive în tururi superioare ale UEFA Europa League, precum şi o medie de două puncte pe meci, medie care, dacă ar fi fost menţinută astăzi, ne-ar fi plasat pe prima poziţie a clasamentului. Şi asta în condiţiile în care timp de o lună şi jumătate a jucat din 3 în 3 zile, cu deplasări în Azerbaidjan, Grecia sau Ungaria.

Mai mult decât atât, considerăm că, în acest moment, avem un lot mult mai puternic decât a fost în primul mandat, cu jucători ca Nistor, Ivan, Mihăilă şi Koljic (accidentaţi în acel moment), Cosic şi Măţel.

Credem totodată că jucători precum Martic, Mirko sau Mateiu, jucători ce au evoluat mai puţin sau deloc în ultima perioadă, vor aduce un plus valoric echipei. Şi sperăm că în perioada imediat următoare să se mai alăture cel puţin un nume familiei noastre'', afirmă Rotaru în comunicat. ''Chiar dacă în ultimii ani antrenorii noştri au fost Mangia, Piţurcă, Mulţescu sau Cârţu, antrenori cu personalitate puternică, suntem acuzaţi că singurul scop este de a ne 'juca de-a antrenorii'.

Oare nu cel mai bine îi sunaţi pe ei pentru a afla care au fost coordonatele colaborării cu acţionarii?

Răspunsul îl ştim.

Pentru că întotdeauna la Universitatea Craiova nimeni, dar absolut nimeni, începând cu acţionarii, preşedinţii sau managerii, nu a avut voie să se amestece în partea sportivă a echipei.

Acolo deciziile au aparţinut şi vor aparţine în exclusivitate antrenorului principal indiferent de numele acestuia'', mai spune Mihai Rotaru.

Patronul echipei din Bănie a subliniat că ''Ştiinţa a crescut an de an atunci când şi-a păstrat şi respectat principiile cu care a pornit la drum'', lucrând în tot acest timp pentru a fi cei mai buni în planificare, organizare şi managementul grupului. ''Cu tot respectul faţă de celelalte competitoare din Liga 1, astăzi, Universitatea Craiova este poate cel mai bine organizat club din fotbalul românesc. Şi ne mândrim cu asta. Şi suntem convinşi că dacă ne vom ghida după aceleaşi principii, vom deveni şi sportiv clubul numărul 1.

Dar pentru asta avem nevoie, în primul şi în primul rând, de unitate şi de încredere unii în ceilalţi'', a mai spus Mihai Rotaru.

Oficialul a concluzionat că Universitatea poate lua o opţiune în finalul sezonului regulat pentru titlul de campioană a Rom niei: ''Pe 31 ianuarie începe mini-returul acestui final de campionat regulat.

Sunt 4 meciuri de care pe care. 4 meciuri în care putem lua o opţiune serioasă pentru ceea ce ne dorim cu toţii.

Să fim campionii României.

Dar pentru asta avem nevoie unii de alţii''.

Papură, component al echipei care a câştigat eventul din 1991 şi al echipei naţionale care a participat la Cupa Mondială din 1994, este absolvent al licenţei UEFA PRO şi lucrează în cadrul clubului din 2013, având, pe rând, rolul de antrenor al echipei mari în Liga a II-a, antrenor al echipei secunde, coordonator tehnic al Centrului de Copii şi Juniori şi director sportiv.

AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)