Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că şi l-ar dori în lot pe Florentin Matei de la FCSB, doar în cazul în care acesta ar veni liber de contract. "Eu mi l-aş dori pe Florentin Matei, chiar m-a abordat într-o benzinărie frate-său sau văr, nu ştiu exact, care mi-a spus că vrea să plece.

Eu mi l-aş dori dacă vine gratis.

Acolo e şi presiune mare, nimeni nu aşteaptă", a declarat Mircea Rednic.

Referitor la introducerea sistemului de monitorizare video a arbitrilor, Rednic spune că România îl va aplica după 10 ani: "Ar trebui să folosim şi noi VAR-ul decât să băgăm banii în altceva, pentru că este benefic, nu ar mai fi discuţii, toată lumea îl foloseşte.

Ce facem, cât mai stăm, 10 ani, să luăm varul la mâna a doua?

Cum nu avem stadioane?

O să facem la Alexandria, în provincie, la Slatina, nu mai ştiu pe unde, la Clinceni, la Călăraşi.

Dinamo nu interesează pe nimeni". "Nu am mai vorbit cu Negoiţă despre preluarea echipei, pentru că tot apar discuţii, acum toată lumea vrea palmaresul, e mai complicat.

Pe mine mă interesează să facem o sală nouă de fitness la Săftica, să ne punem la punct.

Trebuie să investim, cei pe care îi interesează soarta acestui club.

Nu trebuie să îl conving eu pe Ion Ţiriac să investească în fotbal, nu prea le are cu fotbalul.

Adică le are, dar nu vrea să investească în fotbal", a mai spus Mircea Rednic.

AGERPRES/(A - autor: Adrian Ţone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)