Un bărbat, care corespunde semnalmentelor din imaginile cu presupusul agresor sexual al fetiţei de zece ani din Galaţi, a fost depistat în municipiul Brăila, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, Gabriela Costin.

Potrivit acesteia, suspectul va fi condus la sediul IPJ Galaţi pentru a fi audiat.

Poliţiştii caută un bărbat bănuit că marţi dimineaţa ar fi agresat sexual o fetiţă de zece ani în scara unui bloc din municipiul Galaţi.

Potrivit unui comunicat al IPJ Galaţi, în timp ce se deplasa pe strada Brăilei din municipiul Galaţi, o fetiţă de zece ani a fost abordată de un bărbat necunoscut, care a condus-o în scara unui bloc, unde a agresat-o sexual.

Semnalmentele agresorului: vârsta 35 - 40 ani, constituţie solidă, ten măsliniu.

Bărbatul era îmbrăcat cu o geacă din material textil de culoare gri, pantalon, de asemenea din material textil, de culoare maro şi pe cap purta un fes de culoare neagră.

Persoanele ce pot oferi informaţii care să conducă la identificarea bărbatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

AGERPRES / (AS - autor: Dan Paic, editor: Karina Olteanu)