Vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că FRT "merge cu frâna de mână trasă" de doi ani şi jumătate în lipsa finanţării din partea Ministerului Tineretului şi Sportului. "Toată lumea de la Adunarea Generală îşi doreşte să se poate relua finanţarea, pentru că de doi ani şi jumătate de când a fost sistată Federaţia Română de Tenis a pierdut direct de la Ministerul Tineretului şi Sportului între 4 şi 5 milioane de euro.

Gândiţi-vă ce ar fi însemnat ca banii aceştia să fie investiţi în copii şi juniorii, în dezvoltarea cluburilor şi aşa mai departe.

Federaţia Română de Tenis merge cu frâna de mână trasă de 2 ani şi jumătate pentru că există aceste procese care blochează finanţarea.

Anul acesta toate federaţiile care au obţinut medalii la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice şi care au ca obiectiv o medalie la Tokyo au avut un buget în jur de 2 milioane şi ceva de euro. Însă în acelaşi timp cred că sunt puţine federaţii care au reuşit să supravieţuiască după 2 ani şi jumătate fără finanţare în condiţiile în care ne-am onorat calendarul naţional şi internaţional", a spus Cosac la finalul Adunării Generale a FRT de joi.

Vicepreşedintele speră ca instanţa de judecată să dea un verdict în luna decembrie în procesul în care Marius Vecerdea contestă alegerea lui Ion Ţiriac în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis. "Următorul termen în proces este 11 decembrie.

Noi sperăm ca instanţa să dea un verdict.

Că e alb sau negru, dar să îl dea.

Din păcate individul respectiv (n.r. - Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu) caută să amâne cât mai mult acest proces.

Interesul lui este să boicoteze federaţia şi toţi copiii care fac performanţă.

E greu pentru unul care nu a făcut performanţă să înţeleagă asta.

Dar sunt copii care aşteaptă finanţarea şi un suport mult mai amplu în ceea ce priveşte viitorul lor", a afirmat Cosac pentru AGERPRES.

Acesta s-a arătat bucuros de faptul că după mai mulţi ani a fost deblocat în sfârşit proiectul construcţiei Complexului Naţional de Tenis care urmează să fie amplasat în apropierea sediului FRT. "Eu mă zbat încă din 2014 pentru construcţia Complexului Naţional de Tenis, care să conţină şase terenuri acoperite, cazare cu 40 de camere, cantină şi un centru de recuperare, astfel încât componenţii loturilor naţionale să poată beneficia de o bază de pregătire de nivel mondial.

Acum urmează procedurile, licitaţiile, însă e important că proiectul pentru Complexul Naţional de Tenis a fost deblocat.

Din păcate despre Arenele BNR nu mai avem veşti", a precizat George Cosac.

Prima Adunare Generală a Federaţiei Române de Tenis după alegerile din luna iunie s-a desfăşurat, joi, în prezenţa a 21 de membri după ce miercuri şedinţa a fost declarată nestatutară din lipsă de cvorum (doar 7 membri prezenţi). În cadrul AG au fost prezentate şi votate următoarele documente: raportul Comitetului Director privind activitatea federaţiei de la ultima Adunare Generală, bilanţul contabil pe anul 2018, raportul Comisiei de cenzori pe anul 2018 şi planul anual de activitate dar şi bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2019.

Acesta este al doilea an în care Federaţia Română de Tenis nu primeşte finanţare de la bugetul de stat din cauza problemelor juridice.

Fostul candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis, dar şi la un post de vicepreşedinte, Marius Vecerdea, tergiversează soluţionarea apelului în procesul deschis de acesta prin care contestă alegerea lui Ion Ţiriac la conducerea instituţiei, arăta conducerea FRT într-un comunicat remis AGERPRES, acesta fiind motivul pentru care federaţia nu poate avea un buget de la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Ion Ţiriac a fost ales preşedinte al Federaţiei Române de Tenis la 19 iunie, contracandidatul său, Marius Vecerdea, reprezentant al clubului Pamira din Sibiu, anunţând la finalul Adunării Generale că va contesta alegerile în instanţă.

AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Adrian Dãdârlat)   Citeşte şi:   Ion Ţiriac: Tenisul românesc se îndreaptă spre o perioadă foarte, foarte dificilă după ''era Halep''