Cinci cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră giurgiuveni în timp ce încercau să intre în România ascunşi într-un tren de marfă încărcat cu piese auto. "La Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu feroviar, pe sensul de intrare din ţară, în urma controlului efectuat de către poliţiştii de frontieră asupra garniturii unui tren de marfă care transporta piese auto din Turcia pentru Ungaria au fost descoperiţi ascunşi cinci cetăţeni străini, de sex masculin", se arată într-un comunicat de presă emis luni de ITPF Giurgiu.

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt "cetăţeni sirieni, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani".

Aceştia au declarat că au fost ajutaţi să se urce în tren de un cetăţean turc, căruia i-au plătit suma de două mii de Euro fiecare şi au recurs la această metodă deoarece intenţionau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei cetăţenilor sirieni, iar conform protocolului româno - bulgar aceştia au fost preluaţi de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

AGERPRES/(AS-autor: Camelia Bigan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)   Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro