"Combaterea corupţiei şi spălării banilor nu este o sarcină uşoară.

Avem nevoie de persoane care să fie cu adevărat independente, puternice şi hotărâte.

Kovesi are toate aceste caracteristici pentru a se asigura că banii contribuabililor sunt folosiţi în interesul europenilor", a declarat Monika Hohlmeier, preşedinta Comisiei pentru control bugetar a PE, citată într-un comunicat al grupului PPE.

Roberta Metsola, purtătoarea de cuvânt a grupului PPE în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, afirmă şi ea că "în lumina ultimelor relatări privind nominalizarea lui Kovesi pentru acest rol, grupul PPE o susţine cu fermitate". "Vom continua să ne asigurăm că procesul de selecţie a procurorului-şef european este pe cât de transparent posibil şi aşteptăm cu nerăbdare noile negocieri cu Consiliul UE pe această temă", mai precizează Roberta Metsola în comunicatul PPE. 

Sursa: RomaniaTV