Uniunea Europeană a îndemnat marţi toate părţile implicate în confruntările din Hong Kong să dea "dovadă de reţinere" şi a lansat un apel la o "rezolvare credibilă şi rapidă" a crizei, notează AFP. "Este crucial ca toate părţile să dea dovadă de reţinere", a declarat purtătoarea de cuvânt a UE, Maja Kocijancic, într-un comunicat.

Hong Kong a fost din nou, marţi, scena unor ciocniri violente între manifestanţi care doresc reforme democratice şi poliţişti, desfăşuraţi pentru prima dată într-o universitate din teritoriul semiautunom.

Cartierul de afaceri a fost paralizat. "Impactul considerabil al situaţiei din acest teritoriu face imperativă o rezolvare credibilă şi rapidă a problemelor", a adăugat ea.

UE a lansat, de asemenea, un apel la o "anchetă aprofundată privind violenţa, folosirea forţei şi cauzele profunde ale protestelor", care ar fi un "element esenţial" pentru a se ajunge la o detensionare a situaţiei.

Purtătoarea de cuvânt a mai subliniat că UE "acordă o mare importanţă gradului înalt de autonomie de care se bucură Hong Kongul pe baza principiului 'o ţară, două sisteme'".

Hong Kongul, retrocedat Chinei de britanici în 1997, este o regiune semiautonomă care se bucură de libertăţi necunoscute în restul Chinei, şi aceasta până în 2047.

Dar locuitorii Hong Kongului care militează pentru reforme democratice acuză Beijingul că încearcă să îşi extindă influenţa politică.

Luna trecută, o declaraţie a UE legată de situaţia din Hong Kong a fost denunţată ca fiind "criminală şi foarte periculoasă" de ambasada Chinei la Paris care şi-a exprimat "dispreţul profund în faţa ipocriziei declaraţiei europene". În această declaraţie, UE apreciase ca "extrem de preocupantă" "escaladarea violenţelor şi tulburărilor" la Hong Kong şi lansase un apel la "reţinere, dezescaladare" şi "dialog", estimând că "libertăţile fundamentale ale locuitorilor Hong Kongului" trebuie "respectate".AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)   Sursa foto: (c) Maja Kocijancic / Twitter