Horoscop Urania 18 – 24 ianuarie 2020 Berbec Între 18 și 19 ianuarie, temeri și bănuieli stârnite de evoluția anevoioasă a unei chestiuni materiale. Între 20 și 22 ianuarie dimineața, ambiții și ambalări personale într-o chestiune care, pentru moment, îi entuziasmează pe nativi sau care li se pare avantajoasă pentru pregătirea lor profesională.

Unii se pot angaja în întocmirea unui dosar sau în strângerea documentelor necesare pentru a se înscrie într-o formă de perfecționare universitară. Între 22 ianuarie, după ora 7:00, și 24 ianuarie după-amiaza, cei maturi sau la sfârșitul carierei nu au nici o intenție să facă concesii ori compromisuri; ei vor pretinde, simplu și clar, ceea ce consideră cuvenit să li se acorde după niște ani de muncă, în care și-au dovedit valoarea, performanța și competența.

Cei mai tineri vor fi mânați de dorința de a ajunge sau de a se menține într-un statut socio-profesional.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, accent special exercitat de Soare asupra relațiilor de prietenie.

Din 20 ianuarie, el va da, timp de o lună, strălucire sau importanță uneia sau mai multor relații ale nativilor cu cei apropiați lor.

Luna Nouă în Vărsător din 24 ianuarie va influența relațiile de comunicare, de simpatie, de solidaritate sau de cooperare cultivate de Berbeci.

RECOMANDĂRI INTERVIU | Les Knight, omul care vrea dispariția voluntară a omenirii pentru salvarea planetei.

Ce spune despre România Nativii pot avea parte de surprize legate de prietenii lor în mai multe ipostaze: informații care miră, dialoguri care îi iau prin surprindere, comportamente ciudate, mai mult sau mai puțin justificate, care au nevoie de o explicație logică, decizii care nedumeresc, care, în proporții diferite, de la caz la caz, îi pot afecta și pe ei.

Nu sunt indicate implicările bănești ale Berbecilor în problemele cunoscuților: contribuții, avansuri, susțineri financiare, împrumuturi, participări "la comun" în cadrul unor inițiative sau afaceri, indiferent de felul în care aceia vor pune problema sau vor încerca să le forțeze mâna.

Horoscop Mariana Cojocaru 19 - 25 ianuarie 2020.

Afecţiuni karmice greu de suportat, lucrurile scapă de sub control googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572331674877-0'); }); Horoscop Urania 18 – 24 ianuarie 2020 Taur Între 18 și 19 ianuarie, detalii care îl supără, îl enervează sau îl întristează pe nativ în relația lui cu un partener de viață, de afaceri, de proiect.

Manifestări ale unor persoane cu care cei născuți în zodia Taurului cooperează și care lasă să se întrevadă invidia, gelozia, dorința de parvenire, spiritul profitor ori tendințele incorecte de gândire sau comportament ale acelora. Între 20 și 22 ianuarie dimineața, abordări corecte sau din perspectivă legală a chestiunilor materiale/bănești; unele privesc o finanțare sau un ajutor în planul relațiilor personale care le-ar putea deschide o ușă spre câștiguri materiale, moșteniri, donații, acte între vii.

Acestea se pot desfășura însă pe un fond tensionat de nemulțumiri și de tendințe divergente manifestate de părțile implicate în respectiva rezoluție. Între 22 ianuarie, după ora 7:00, și 24 ianuarie după-amiaza, nevoia de consolidare a unor convingeri și principii ori motivații esențiale într-un proces de educare, învățare, perfecționare a nativului în și prin meseria aleasă.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, intensificări ale ipostazelor publice pe fondul intrării Soarelui, în ziua de 20 ianuarie, în zodia Vărsătorului, care timp de o lună le va permite celor tineri să se afirme în public; unii ar putea face vâlvă dacă vor fi eroii unei reușite, ai unui succes, ai unei inițiative originale și interesante.

Moment de inspirație stârnit ori amplificat de faza Lunii Noi în Vărsător din 24 ianuarie.

Atenție la cuvintele, declarațiile, mărturisirile care îi pot ridica sau îi pot pune în situații delicate pe cei între 40 și 42 de ani, mai ales dacă unii se vor “viteji” având impresia că sunt stăpâni pe situație și că pot să facă ori să spună orice cred din plăcerea de a stârni valuri, doar că acestea pot să nu fie apreciate de auditoriu ori, chiar, pot să le atragă antipatia.

Horoscop Urania 18 – 24 ianuarie 2020 Gemeni Între 18 și 19 ianuarie, clipe mai puțin agreabile la locul de muncă și ca rezultat al unor relații necolegiale sau incomode ori lipsite de măsură și respect.

Răstimp în care organismul nativilor va fi mai sensibil la frig, la răceli, la infecții, la viroze ori la vindecări greoaie din cauza unor factori imunitari deficitari. Între 20 și 22 ianuarie dimineața, dialoguri cu partenerii străini corecte, legitime, dar asociate cu o presiune morală, contractuală sau socială care dă senzația că aceia își arogă niște drepturi în plus ori că depășesc măsura.

Relații pătimașe dacă este vorba de soții care se ceartă, care nu vor să cedeze, care vor să-și impună cu orice chip dorința sau voința, chiar dacă este vorba de fleacuri.

Multă combativitate în chestiunile litigioase. Între 22 ianuarie, după ora 7:00, și 24 ianuarie după-amiaza, continuă să fie active preocupările legate de bani și bunuri în aceeași notă lentă, greoaie, plină de amânări și condiții greu de acceptat sau de dus la îndeplinire.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, idei interesante, noian de soluții la problemele legate de școală, pregătire, examene, afirmare profesională, angajare în instituții de prim-rang, pe fondul contribuției esențiale pe care o va aduce, din 20 ianuarie, timp de o lună, Soarele în tranzit prin zodia Vărsătorului.

Horoscop Urania 18 – 24 ianuarie 2020 Rac Între 18 și 19 ianuarie, sentimente trăite la un diapazon înalt, emoții profunde, tendința de a suferi peste măsura justificată de o împrejurare.

Nu sunt indicate abordările cu rezoluție definitivă (“acum sau niciodată”, “totul sau nimic”) nici în planul relațiilor sentimentale, nici în relațiile dintre părinți și copii, chiar dacă părinții sunt profund alarmați, nemulțumiți ori la capătul puterilor pedagogice, pentru că acest tip de abordare nu le va oferi soluția reală și adecvată. În schimb, va contribui la deteriorarea relațiilor sau va provoca poate chiar o despărțire, o separare, o înstrăinare pe termen lung sau definitivă. Între 20 și 22 ianuarie dimineața, posibile restructurări la locul de muncă; abordări pe baza unor temeiuri juridice ale unor chestiuni salariale sau ale unor conflicte de muncă (revendicări, pretenții, contestații, reclamații, sesizări).

Perioadă intensă în care nativii vor consuma energie, se vor obosi și-și vor supune organismul la stres.

Poate fi afectat aparatul locomotor, sistemul hepato-biliar, circulația sângelui, sistemul arterial, zona anatomică a șoldului și fiziologia nervilor sciatici. Între 22 ianuarie, după ora 7:00, și 24 ianuarie după-amiaza, dialoguri cu partenerul de viață, de afaceri, de proiect, cu rivalii și dușmanii, uneori, restrânse la strictul necesar, alteori, reprimate sau marcate de un vizibil dezinteres pentru împăcare, cooperare, găsirea unei soluții, dezamorsarea conflictului.

Din 20 ianuarie, când Soarele va intra în zodia Vărsătorului, posibilă surpriză, mai ales sub forma unei știri, informații, declarații cu privire la o chestiune materială sau financiară care îl va obliga pe nativ să schimbe abordarea respectivei probleme.

Din 24 ianuarie, după ora 15:21, accent special care instaurează brusc un nou statut material în viața unui nativ provocat sau precipitat de producerea Lunii Noi în Vărsător.

googletag.cmd.push(function() { googletag.display('div-gpt-ad-1572332232519-0'); }); Citeşte mai multe pe libertatea.ro

Sursa: RomaniaTV