Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT- ST Iaşi, au ridicat 2,4 kilograme de cannabis, în urma acţiunii doi bărbaţi fiind arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Iaşi, la data de 12 noiembrie, a fost desfăşurată o acţiune de prindere în flagrant delict a doi bărbaţi, de 41 de ani, respectiv 51 de ani, în timp ce aceştia ar fi venit cu un autoturism, dinspre municipiul Oradea către municipiul Iaşi. "În urma controlului, în autoturism a fost descoperit un boiler termic în interiorul căruia erau disimulate mai multe ambalaje din plastic ce conţineau în 2,4 kilograme cannabis.

Din cercetări a reieşit că drogurile ar fi fost achiziţionate din Spania şi ar fi fost introduse în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş - Oradea de către unul dintre cei doi bărbaţi, prin intermediul unui mijloc de transport persoane şi coletărie.

Cei doi bărbaţi cercetaţi pentru introducerea în ţară de droguri de risc şi trafic de droguri de risc au fost conduşi la audieri, iar faţă de aceştia procurorii din cadrul DIICOT - ST Iaşi au dispus reţinerea pentru 24 de ore.

Ulterior, Tribunalul Iaşi a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile", se precizează în comunicatul de presă.

AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)