Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, menţinerea mandatului de arestare preventivă pe numele fostului primar Radu Mazăre, judecat în dosarul ''Polaris''.

Radu Mazăre se află închis la Penitenciarul Rahova, unde ispăşeşte o pedeapsă de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri. În timpul procesului, avocatul lui Mazăre a declarat că acest mandat arestare nu mai este oportun, deoarece fostul primar execută o condamnare în alt dosar. "Radu Mazăre nu a făcut altceva decât să îşi exercite dreptul la azil.

Inculpatul a adus la cunoştinţă locaţia în care se află şi nu s-a sustras judecăţii", a spus avocatul. "Vă rog să ridicaţi măsura arestului preventiv", le-a cerut Mazăre judecătorilor.

Pe 20 mai, Radu Mazăre a fost extrădat din Madagascar şi adus în ţară.

Fostul edil are multiple condamnări în România.

Pedeapsa definitivă care a atras cu sine şi mandatul internaţional de căutare este cea pronunţată în 8 februarie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, când Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

De asemenea, el mai are o condamnare de 9 ani şi 10 luni în dosarul "Polaris", dar şi o condamnare de 6 ani şi 6 luni închisoare într-un dosar de abuz în serviciu, însă ambele decizii nu sunt definitive.

AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)