Adunarea generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara (CAT), întrunită luni, a decis să instituie o nouă formă de protest, prin suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi, imediat după soluţionarea cererilor de amânare fără discuţie, măsură care se va menţine până la momentul soluţionării conflictului constituţional de către Curte Constituţională a României, pe tema abrogării pensiilor de serviciu ale magistraţilor. "Având în vedere că Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor, adoptat de Camera Deputaţilor la data de 28 ianuarie 2020, fără consultarea Puterii Judecătoreşti, încalcă grav independenţa judecătorilor şi afectează ordinea constituţională din România, contribuind astfel la subminarea statului de drept; având în vedere că această măsură legislativă contravine dispoziţiilor constituţionale care reglementează principiul independenţei judecătorilor, precum şi exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept; având în vedere că atât Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi Avocatul Poporului au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii de abrogare a pensiei de serviciu a magistraţilor; având în vedere responsabilitatea Puterii Judecătoreşti în garantarea şi protejarea drepturilor şi intereselor fundamentale ale cetăţenilor, Adunarea generală a Judecătorilor de la Curtea de Apel Timişoara întrunită la data de 3 februarie 2020 a decis că instituie o nouă formă de protest, prin suspendarea activităţii de judecată timp de 30 de minute în fiecare zi, imediat după soluţionarea cererilor de amânare fără discuţie, măsură care va dăinui până la momentul soluţionării conflictului constituţional de către Curte Constituţională a României", arată un comunicat al Curţii de Apel Timişoara, remis, luni, AGERPRES.

Biroul de presă al CAT a precizat, pentru AGERPRES, că măsura intră în vigoare de luni.

AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)