La ceremonia de semnare a Acordului Politic Naţional pentru consolidarea parcursului european al României vor participa liderii partidelor care au acceptat propunerile şefului statului, respectiv Ludovic Orban, Dan Barna, Victor Ponta şi Eugen Tomac.

De la ceremonie vor lipsi liderii PSD, ALDE şi UDMR.

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că pactul propus partidelor de preşedintele Iohannis reprezintă o deturnare a sensului referendumului, este o şmecherie, o capcană, prin care Klaus Iohannis vrea să îşi asigure realegerea în funcţia de preşedinte. „Reprezintă o deturnare a sensului referendumului.

Ar fi fost normal ca să ne aducă la cunoştinţă intenţia de a propune un astfel de pact, pentru că, trebuie să remarc că după cinci ani de zile în care preşedintele nu a făcut decât să semene dezbinare, nu a făcut niciun proiect consistent pentru România, acum, cu acest pact vrea să încerce o mişcare prin care desigur să folosească acest instrument pentru realegerea lui ca preşedinte.

Dacă m-am uitat bine şi am înţeles bine, parcă ne-ar face chiar o propunere celor din coaliţie, ALDE plus PSD, să-l susţinem la alegerile prezidenţiale.

Cred că este un pic cam mult să-i dăm domnului Iohannis posibilitatea să fie şi arbitru, şi jucător, să aibă şi membrii echipei, şi mingea.

Nu se poate.

E mult prea mult.

Fiecare cred că trebuie să-şi vadă rolul şi prerogativele pe care le are în baza Constituţiei", a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Mihai Fifor, a declarat că PSD nu cade în capcana preşedintelui Klaus Iohannis.

De asemenea, îl acuză pe preşedintele Klaus Iohannis că vrea să pună rezultatele referendumului intr-un document care sa fie negociat de partide. "Voinţa romanilor nu este negociabila.

PSD va transpune rezultatul referendumului în legislaţie şi nu va tergiversa rezultatul din 26 Mai, aşa cum face preşedintele", a afirmat Fifor.

Sursa: RomaniaTV