Numindu-se grupul 'Identitate şi Democraţie' (ID), noua alianţă aduce împreună Adunarea Naţională, partidul condus de Le Pen, partidul Liga al vicepremierului italian Matteo Salvini şi formaţiunea Alternativa pentru Germania (AfD), la care se adaugă naţionalişti din Austria, Finlanda şi Danemarca, printre alţii."Am schimbat tabla de şah politică a Uniunii Europene", a declarat Le Pen la Bruxelles despre ID, care va deţine 73 din cele 751 de mandate şi va deveni al cincilea cel mai mare grup politic din Parlamentul European nou ales, imediat în urma Verzilor.

Noul grup înlocuieşte grupul Europa Naţiunilor şi Libertăţii, care deţinea 36 de mandate în ultima legislatură, potrivit Agerpres.Deşi partidele angajate în consolidarea UE au câştigat două treimi din locurile din PE la alegerile europene din luna mai, liderii naţionalişti au salutat avansul formaţiunilor lor ca un semn de răzbunare. "Suntem încă o minoritate, dar suntem o minoritate mai mare ca oricând", a declarat presei la Bruxelles şi liderul Partidului Finlandezilor, Jussi Halla-aho.Aceste partide au trecut peste diferenţe pentru a găsi o poziţie unită în jurul obiectivelor de a reda puterea statelor membre ale UE, de a limita imigraţia şi de a împiedica răspândirea islamului în Europa.

Citeşte şi Macron nu mai vrea un "capitalism nebun"Joerg Meuthen, co-preşedinte al AfD, a rezumat scopurile alianţei: "Spunem nu oferirii de mai multe competenţe Uniunii Europene, spune nu unei mai mari armonizări, spunem nu subminării statului naţional".Însă politicile lor sociale şi economice diferite, inclusiv în privinţa disciplinei bugetare, ar putea atrage dificultăţi în promovarea unei agende coerente, informează Agerpres.În contextul în care nu a reuşit să atragă şi Partidul Brexit şi alte formaţiuni eurosceptice răspândite prin alte grupuri politice din PE, ID nu va avea suficiente mandate pentru a bloca sau întârzia iniţiative legislative.Consilierul pe afaceri externe al lui Salvini, Marco Zanni, al cărui partid Liga este unul dintre cele mai mari trei partide din PE, a spus totuşi că grupul încearcă să atragă şi alte partide, cum ar fi formaţiunea Vox din Spania.

Sursa: RomaniaTV