Ministrul de externe rus Serghei Lavrov pregăteşte o vizită marţi, 10 decembrie, la Washington, a anunţat vineri purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei de la Moscova, Maria Zaharova, pentru AFP, care menţionează că deplasarea va fi prima după controversata întrevedere a lui Lavrov cu preşedintele american Donald Tump în 2017. 'Vizita este în curs de pregătire', a declarat Maria Zaharova, confirmând data de 10 decembrie pentru această vizită, fără a-i preciza însă agenda.

Ultima deplasare a lui Serghei Lavrov la Washington a avut loc în 2017, când pe 10 mai a fost primit de preşedintele Donald Trump în Biroul Oval de la Casa Albă.

Trump a fost acuzat atunci că a dezvăluit informaţii confidenţiale cu privire la Siria.

Fotografii difuzate de agenţia TASS l-au arătat pe Trump zâmbindu-le larg diplomaţilor ruşi în cursul întâlnirii, la care a fost prezent şi ambasadorul rus Serghei Kisliak.

Opozanţii preşedintelui american s-au declarat revoltaţi de această întâlnire, care a avut loc în timp ce Trump era suspectat de complot cu Rusia în campania electorală pentru a învinge pe contracandidata democrată Hillay Clinton.

O amplă anchetă finalizată în 2019 l-a exonerat în cele din urmă pe Trump, dar a descris presiunile exercitate de preşedinte asupra anchetatorilor.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Mariana Ionescu, editor online: Simona Aruştei)