Mărul discordiei ar fi mai ales numărul de candidați pentru locale și numărul de locuri pe listele pentru parlamentare.

Potrivit surselor, Dacian Cioloș ar vrea, dacă se poate, chiar mai mult de jumătate din aceste locuri, scrie digi24.ro.

Un alt subiect de dispută ar fi prezidențiabilul, loc pe care și l-ar dori Dacian Cioloș.

Totul în contextul în care, în cadrul negocierilor, se discută despre un tandem președinte-premier între Dan Barna, liderul USR, și Dacian Cioloș, liderul PLUS. Încă nu s-a stabilit cine ce post va ocupa, dar bătălia s-ar da în primul rând pentru prezidențiabil, loc pe care l-ar râvni ambii politicieni.

De altfel, Dan Barna, în interviurile date până acum, a și făcut un profil de prezidențiabil, care să nu fie nici ca Băsescu - jucător, dar nici ca Iohannis - prea instituțional, prea formal, ci undeva la mijloc, să se implice când e cazul, în niște limite.

De precizat că Dan Barna nu a confirmat că își dorește să fie candidat la prezidențiale și a negat că ar fi dispute în Alianța 2020.

Interesant este că sâmbătă dimineață, după cearta de vineri seară, în presă a apărut un sondaj intern al Alianței 2020 care arată că votanții USR-PLUS l-ar prefera în număr mai mare pe Dacian Cioloș ca prezidențiabil. În pofida acestor dispute, sursele spun că USR e decis să rămână la masă negocierilor până la capăt, iar Dan Barna are o atitudine pacifistă și nu insistă pentru postul de prezidențiabil dincolo de rezonabil.

Se fac însă și planuri în cazul în care Alianța nu trece testul negocierilor.

Cei din USR ar fi convinși că pot merge mai departe și singuri, deși nu își doresc acest lucru.

Sursa: RomaniaTV