Uniunea Europeană este gata să înceapă imediat negocierile cu SUA pentru eliminarea tarifelor comerciale iar un acord ar putea fi convenit rapid, a declarat luni comisarul european pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, transmit Reuters şi AFP.

Anterior, statele membre UE au anunţat luni că şi-au dat aprobarea pentru iniţierea negocierilor şi directivele de negociere aferente pentru două acorduri comerciale privind liberalizarea comerţului cu produse industriale şi evaluarea conformităţii în relaţia cu Statele Unite ale Americii. "Îi voi contacta pe americani imediat ce se vor trezi şi voi încerca să obţin mai multă claritate cu privire la când ne putem avea prima întâlnire...Noi suntem gata îndată ce sunt disponibili", a spus Cecilia Malmstrom la o conferinţă de presă. "Dacă vom conveni să începem negocierile, cred că putem avansa destul de rapid...Suntem hotărâţi să facem tot ce putem pentru a finaliza acest acord în perioada Comisiei Juncker", a mai spus Cecilia Malmstrom, referindu-se la faptul că mandatul actualei Comisii Europene se încheie la data de 31 octombrie.

Directivele de negociere privind eliminarea taxelor vamale la produsele industriale vizează eliminarea acestora pe bază de reciprocitate, luând în considerare şi sensibilităţile existente la nivelul UE, cum ar fi produsele mari consumatoare de energie şi produsele din peşte, precum şi impactul asupra mediului care decurge din diferenţele existente la nivelul cadrului de reglementare dintre UE şi SUA.

Produsele industriale cuprind toate produsele în afara celor incluse în anexa I la Acordul OMC privind agricultura (produse agricole).

AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)