Partidele separatiste 'se tem de soluţii, se tem de dialog', a reacţionat liderul socialist, cu ocazia unei reuniuni a formaţiunii sale PSOE.

Pedro Sanchez, al cărui partid a câştigat alegerile din 28 aprilie, dorea să-l numească preşedinte al Senatului pe Miquel Iceta, liderul socialiştilor din Catalonia.

Acesta este susţinătorul unei soluţii negociate la criză şi chiar al graţierii separatiştilor judecaţi pentru tentativa de secesiune din 2017, dacă aceştia vor fi condamnaţi, scrie Agerpres.ro.

Pentru a deveni preşedinte al Senatului, Iceta, în prezent deputat în parlamentul catalan, trebuie mai întâi desemnat senator de către parlamentarii catalani, în principiu o formalitate.

Cele trei partide separatiste au decis însă să se opună acestei numiri, în cadrul votului prevăzut joi în legislativul regional. 'Pedro Sanchez nu poate să ia o decizie pentru parlamentul Cataloniei şi să spere că acesta o va ratifica', a declarat miercuri Sergi Sabria, purtător de cuvânt al Izquiera Republicana, considerat partidul separatist catalan cel mai moderat.

Separatiştii îi reproşează lui Iceta că nu şi-a manifestat simpatia faţă de liderii lor judecaţi la Madrid, nevizitându-i în închisoare.

Miquel Iceta a anunţat că va depune un recurs la Tribunalul constituţional, dar timpul presează, dat fiind că desemnarea preşedinţilor celor două camere legislative este prevăzută marţea viitoarea, la constituirea lor.

Sursa: RomaniaTV