Apărătorii lui Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu au cerut, vineri, la Tribunalul Olt, unde a fost termen pentru verificarea măsurilor preventive în cazul celor doi, arest la domiciliu pentru Dincă şi control judiciar pentru Risipiţeanu, însă cel din urmă a spus că nu vrea control judiciar, deoarece "nu are bani" să se întoarcă acasă.

Apărătorul lui Gheorghe Dincă a solicitat instanţei şi reducerea numărului de infracţiuni de la opt la şase, mai precis să nu fie reţinute infracţiunea de viol în cazul Alexandrei Măceşanu şi de omor în cazul Luizei Melencu, deoarece nu ar exista dovezi pentru aceste infracţiuni. În ceea ce-l priveşte pe Ştefan Risipiţeanu, apărătorul acestuia a solicitat instanţei înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar, însă Risipiţeanu a spus că "nu are bani" să se întoarcă acasă, aşa că preferă să rămână în arest.

Instanţa a rămas în pronunţare asupra măsurilor preventive pe care le va dispune faţă de cei doi inculpaţi.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu, ambii trimişi în judecată în stare de arest preventiv, au fost prezentaţi, vineri dimineaţa, la Tribunalul Olt pentru verificarea măsurilor preventive.

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete - Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu - în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre.

Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

Tribunalul Olt este şi instanţa care ar urma să judece pe fond dosarul cauzei.

AGERPRES/(AS - autor: Cristina Matei, editor: Oana Popescu, editor online: Adrian Dădârlat, editor online: Adrian Dădârlat)