Pentagonul a confirmat luni prăbuşirea unui avion militar în Afganistan, asigurând că nu dispune de niciun indiciu că acesta ar fi fost doborât de un tir inamic, relatează AFP. "Un Bombardier E-11A american s-a prăbuşit astăzi în provincia Ghazni din Afganistan", a transmis pe Twitter un purtător de cuvânt al forţelor americane din Afganistan, colonelul Sonny Leggett.

Bombardier E-11 sunt aparate de sprijin pentru dronele de recunoaştere şi sunt echipate cu materiale de comunicaţii de mare valoare.

Purtătorul de cuvânt a menţionat că a fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele prăbuşirii şi că "nu există niciun indiciu că aceasta a fost provocată de un tir inamic".

Demnitari din SUA au indicat mai devreme pentru Reuters sub acoperirea anonimatului că aeronava prăbuşită luni în Afganistan era un avion militar american de mici dimensiuni şi că se crede că la bordul său se aflau cel mult zece persoane.

Talibanii au anunţat anterior că au doborât luni un avion militar american în provincia Ghazni, din centrul Afganistanului, toate persoanele aflate la bord pierzându-şi viaţa.

Zona unde a căzut avionul se află parţial sub controlul talibanilor. În imaginile postate pe social media de la locul prăbuşirii se poate vedea că epava ar aparţine unui avion Bombardier E-11A.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Toth, editor online: Irina Giurgiu)